Judi Dench a devenit cea mai vârstnică vedetă care figurează pe coperta ediţiei britanice a revistei Vogue

Judi Dench a devenit cea mai vârstnică vedetă care figurează pe coperta ediţiei britanice a revistei Vogue, reuşind această performanţă la vârsta de 85 de ani, relatează ediţia online a cotidianului britanic The Guardian, citat de agerpres.ro.

Actriţa de Oscar a fost fotografiată pentru coperta numărului din iunie al revistei cu puţin timp înainte de instaurarea măsurilor restrictive determinate de pandemia de coronavirus, însă în interviul publicat, vedeta vorbeşte despre experienţa trăită în autoizolare, în locuinţa sa din Surrey.

„Sunt sigură că mă simt ca toţi ceilalţi, astfel de vremuri fără precedent sunt destul de greu de înţeles”, a declarat actriţa. „Un lucru bun este că i-a făcut pe oameni conştienţi de situaţia dificilă a altora care sunt complet singuri. Dacă din aceasta rezultă multă bunătate, atunci va fi un câştig”, a adăugat vedeta.

Dench a devenit în mod neaşteptat vedetă pe internet în timpul crizei COVID-19, apărând în înregistrări video publicate de membrii familiei sale, în ciuda faptului că ea nu foloseşte personal reţelele sociale.

Luna trecută, fiica sa, Finty Williams, a publicat pe Twitter o înregistrare video în care Dench, purtând o căciulă cu urechi de câine mobile, a transmis mesajul: „Continuaţi să râdeţi, e tot ce putem face”. Înregistrarea video a fost vizionată de 5,4 milioane de ori.

La începutul acestei luni, Dench şi nepotul său, Sam Williams, au apărut într-un mesaj publicat pe TikTok dansând pe melodia „Cheryl” a rapperului american Yung Gravy.

De asemenea, Judi Dench a apărut într-o înregistrare video devenită virală, în care recita o poezie în timp ce se spăla pe mâini alături de comediantul Gyles Brandreth.

Pe coperta revistei care va fi lansată la 7 mai, Dench apare într-o bluză roz din organza înflorată Dolce & Gabbana. În alte imagini vedeta poartă o tunică din mătase crem Armani Prive.


Preluat de la: Publika.md