Agenţia Spaţială Europeană a încheiat trei noi contracte pentru sateliţi de observare a Pământului

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a încheiat vineri trei contracte de sateliţi în vederea extinderii programului său Copernicus de observare a Pământului cu Airbus Defense and Space pentru misiunea LSTM şi cu Thales Alenia Space (TAS) pentru misiunile CIMR şi CHIME, contra unei sume totale de peste 1,3 miliarde de euro, informează AFP, citează Agerpres.

Cele trei misiuni aparţin programului Copernicus, în cadrul căruia şapte sateliţi Sentinel sunt deja pe orbită şi furnizează informaţii utilizate atât pentru monitorizarea schimbărilor climatice şi a poluării, precum şi pentru evaluarea pagubelor produse de catastrofe naturale.

LSTM, CIMR şi CHIME, ai căror sateliţi ar trebui livraţi în 2028, ”sunt misiuni pentru extinderea” acestui program, a precizat Toni Tolker-Nielsen, responsabil al departamentului de proiecte industriale din cadrul ESA, într-o informare de presă în care a fost anunţată semnarea contractelor.

Fiecare dintre aceste misiuni cuprinde un al doilea satelit de rezervă.

Alte două misiuni Sentinel, CO2M şi Cristal, sunt deja în desfăşurare, iar a şasea, ROSE-L, va demara în curând. În totalitate, reprezintă un buget de 2,852 de miliarde de euro, potrivit Tolker-Nielsen.

LSTM (Sentinel 8), în cadrul căreia Airbus este atât contractor principal, cât şi responsabil de instrumentele de măsurare în infraroşu, este ”specifică pentru măsurarea temperaturii de pe întreaga suprafaţă terestră zi şi noapte”, a explicat Philippe Pham, directorul programului de Observaţie a Terrei în cadrul acestei misiuni. Contractul este de 389 de milioane de euro şi este prima misiune Copernicus încredinţată filialei spaniole Airbus.

TAS a semnat contractele în calitate de contractant principal al misiunilor CHIME, pentru suma de 455 de milioane de euro, iar CIMR, pentru 495 de milioane de euro.

CHIME (Sentinel 10) va furniza observaţii hiper-spectrale, utile pentru supravegherea solului şi a vegetaţiei. Compania germană OHB şi italienii de la Leonardo vor fi principalii parteneri. Datele vor fi utile atât pentru dezvoltarea ”smart farming” (agricultură raţională), prin analiza proprietăţilor solului şi ale vegetaţiei, precum şi pentru exploatarea durabilă a minereurilor, prin măsurarea în special a impactului asupra mediului

Misiunea CIMR (Sentinel 11) ”va fi în principal dedicată supravegherii zonelor Arctice şi Antarctice, pentru monitorizarea temperaturii apei, cantităţii de gheaţă în diferitele sale stadii”, a precizat Yvan Baillion, director de oferte şi viitoare afaceri în cadrul TAS, cu prilejul informării de presă.

Datele culese de misiunea Copernicus pot fi accesate în mod gratuit. Scopul lor este de a contribui la definirea politicilor europene de gestionare a resurselor naturale, dar şi la dezvoltarea ofertelor de servicii asociate siguranţei alimentare, agriculturii şi materiilor prime.


Preluat de la: Publika.md