Complot terorist dejucat în Germania. 12 bărbați plănuiau să atace moschei și să omoare musulmani

Procurorii germani au inculpat 12 bărbaţi acuzaţi că plănuiau să atace unele moschei și să provoace cât mai multe victime în rândul musulmanilor, transmite, vineri, Reuters, citat de Agerpres.

„Ei ţinteau ca prin atacuri împotriva unor moschei şi uciderea sau rănirea cât mai multor musulmani posibil să creeze condiţii asemănătoare unui război civil”, au afirmat procurorii într-un comunicat.

Suspecţii, 11 membri ai unei grupări şi un complice, s-au întâlnit cu regularitate pentru a pune la cale planul şi, cu excepţia unuia singur, s-au angajat să contribuie cu mii de euro pentru strângerea a 50.000 de euro cu care să fie cumpărate arme.

Dintre suspecţi, toţi cetăţeni germani, 11 sunt arestaţi, iar al 12-lea se află încă în libertate, au precizat procurorii din Stuttgart.

Un alt suspect a decedat în timp ce se afla în custodia poliţiei, însă nu există deocamdată detalii cu privire la circumstanţele morţii sale.

Germania a trecut printr-un val de atacuri de extremă dreapta în ultimii ani, îndreptate împotriva unor minorităţi şi a unor persoane percepute ca susţinători ai acestora.

Membri ai aşa-numitei grupări NSU („Clandestinitatea naţional-socialistă”) au fost condamnaţi în 2018 pentru asasinarea unor imigranţi turci pe parcursul unui deceniu.

Anul trecut, un alt extremist de dreapta a încercat să atace o sinagogă în estul Germaniei, omorând doi trecători.

 


Preluat de la: Publika.md