Comisia pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lângă Președintele Republicii Moldova va înainta șefului statului propunerea de respingere a cererii de acordare a azilului politic fostului deputat Cristian Rizea.
„În legătură cu cererea de solicitare a azilului politic, înaintată Președintelui Republicii Moldova de către cetățeanul român Cristian Mihai, comunicăm următoarele.
Cererea cetățeanului român Cristian Mihai, prin care a fost solicitat azil politic pe teritoriul Republicii Moldova, a fost examinată în cadrul ședinței Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lângă Președintele Republicii Moldova”, se menționează într-un comunicat de presă al Președinției.
Publika.md amintește că preşedintele Igor Dodon i-a retras cetăţenia moldovenească lui Cristian Rizea, iar decretul a fost publicat în Monitorul Oficial.
Amintim că fostul deputat român Cristian Rizea a fost plasat în arest preventiv la Chişinău. La cererea procurorilor, acesta a primit 18 zile de arest preventiv.
Cristian Rizea era dat în căutare de autorităţile de la Bucureşti, după ce a fost condamnat definitiv la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru corupţie.
Preluat de la: Publika.md