Toate persoanele care sosesc din zone sau state cu risc epidemiologic ridicat vor fi obligate, începând cu data de 23 noiembrie, ca la intrarea pe teritoriul Spaniei să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru SARS-CoV-2. România se regăsește pe lista țărilor vizate de noua măsură, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit unui comunicat transmis de MAE, autorităţile spaniole au anunţat joi noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Spaniei în contextul pandemiei de COVID-19.
"Astfel, începând cu data de 23 noiembrie 2020, va fi introdusă obligativitatea prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Regatului Spaniei de către toate persoanele care sosesc din zone sau state cu risc epidemiologic ridicat. Testul trebuie să fie efectuat cu maximum 72 ore anterior intrării pe teritoriul spaniol", se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.
Potrivit listei în vigoare la acest moment, România se regăseşte printre statele care vor fi vizate de măsura privind obligativitatea prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
MAE reamintește că toate persoanele care călătoresc spre Regatul Spaniei trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH) sau pe www.spth.gob.es. Ulterior completării formularului, va fi generat un cod unic QR de sănătate care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul de destinație/punctele de control ale frontierei. Având în vedere noile condiții, formularul va include o rubrică suplimentară privind rezultatul testului PCR pentru COVID-19.
Preluat de la: Timpul.md