S-a decis! Noua ediție a campionatului profesionist nord-american de baschet va începe pe 22 decembrie. Fiecare echipă urmează să dispute 72 de partide. Anunțul a fost făcut de conducerea NBA după ce a ajuns la un acord cu Asociaţia jucătorilor.
Totodată, conform deciziei, contractele cu baschetbaliștii liberi pot fi semnate începând din 22 noiembrie. Antrenamentele colective urmează să fie reluate la începutul lunii decembrie.
În același timp, cele două părţi s-au înţeles în privinţa unui plafon salarial de 109,140 milioane dolari, în timp ce pragul impozitării de lux va fi de 132,627 milioane dolari, aceleaşi sume ca şi în sezonul trecut.
Ediţia trecută din NBA a fost suspendată între 11 martie şi 30 iulie din cauza pandemiei de coronavirus, înainte de a fi reluată într-o „bulă” securizată la complexul Disney World din Orlando. Au participat 22 dintre cele 30 de echipe angrenate în campionat, fără spectatori şi cu respectarea unor măsuri stricte de securitate.
La final, echipa Los Angeles Lakers a cucerit cu această ocazie cel de-al 17-lea titlu de campioană, egalând recordul deţinut de Boston Celtics. Gruparea californiană a dispus în finală de Miami Heat.
Preluat de la: Publika.md