Fostul ministru al Educației, Igor Șarov vrea să revină în mediul universitar în calitate de rector al Universității de Stat din Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii ”Punctul pe azi”.
Revin în cercetare la Alma Mater, la facultatea de istorie. A fost anunțat concursul la funcția de rector al Universității de Stat din Moldova, unde am depus documentele. Și cred că la sfârșitul acestei luni trebuie să înceapă o campanie electorală și sper, cu experiența pe care am acumulat-o pe parcursul anilor, să pot demonstra colegilor mei de la universitate programul meu. De altfel, toate candidaturile care au fost depuse sunt persoane respectate în mediul universitar”, a menționat Șarov la emisiunea „Punctul pe azi”.
Igor Șarov a menționat că și-a început activitatea la USM în 1984 în calitate de student, ca mai apoi să treacă prin toate etapele: lector, lector superior, conferențiar, prodecan, decan al facultății de istorie.
Preluat de la: Publika.md