Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe traseul Edineț- Brînzeni. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că în jurul orei 06:25, deputatul Sîrbu Oleg, în vârstă de 53 de ani, originar din mun. Edineț, conducând un Mercedes, a pierdut controlul volanului și s-a tamponat lateral într-un copac.
În automobil avea ca pasager pe unul dintre membrii familiei sale.
Aceștia au fost preluați de către serviciile medicale. Supus testării cu aparatul Drager s-a stabilit că șoferul nu consumase alcool.
Preluat de la: Publika.md