Autorităţile din Austria au făcut percheziţii amănunțite în închisorile din întreaga ţară, după ce un militant islamist eliberat pe cauţiune a ucis recent patru oameni într-un atac terorist la Viena, transmite dpa. Atacatorul, care fusese condamnat pentru că a vrut să se alăture grupării teroriste Stat Islamic, a fost eliberat înainte de termen, pentru bună purtare.
Perchezițiile au vizat 229 de deţinuţi închiși pentru delicte având legătură cu terorismul sau care dădeau semne de radicalizare, a anunţat Ministerul Justiţiei, potrivit Agerpres.
Celulele şi etajele au fost deopotrivă percheziţionate, 12 închisori anunţând că au găsit material suspect, îndeosebi documente scrise care indicau un potenţial fond extremist.
Kujtim Fejzulai, atacatorul de la Viena, era un adept al organizaţiei islamiste radicale Stat Islamic. El fusese condamnat la 25 aprilie 2019 la 22 luni de detenţie pentru că încercase să plece în Siria pentru a se alătura Statului Islamic. La 5 decembrie a fost eliberat condiţionat, beneficiind de prevederile Legii penale juvenile, a mai spus ministrul.
Patru persoane au fost ucise și mai multe rănite în atacul terorist din Viena. Atacatorul, un tânăr de 20 de ani condamnat în trecut pentru implicare într-o organizaţie teroristă și eliberat condiționat din închisoare, a fost ucis de forțele de ordine. Alte 14 persoane au fost reținute și audiate în acest caz. Martorii descriu momentele de groază prin care au trecut: „A fost un atac profesionist. Nu tragea la întâmplare, era antrenat”.
Preluat de la: Publika.md