De teama infectării cu noul coronavirus, peste 300.000 de britanici s-ar fi lăsat de fumat

Peste 300.000 pe persoane din Marea Britanie s-ar fi lăsat de fumat în timpul crizei de coronavirus, după ce mai multe studii au arătat că obiceiul îi face mai vulnerabili în fața virusului, potrivit unui sondaj citat de The Guardian și digi24.ro.

Alți 550.000 de britanici au încercat să renunțe la fumat, în timp ce 2,4 milioane au redus numărul de țigări, potrivit unui studiu realizat în comun de YouGov și Action on Smoking and Health (Ash).

Sondajul efectuat pe un eșantion de 1.004 de persoane a sugerat că 2% dintre fumători au renunțat la obicei din cauza îngrijorărilor legate de coronavirus, 8% au încercat să renunțe din același motiv, 36% au redus numărul de țigări, iar 27% se gândesc să renunțe.

Rezultatele sondajului au fost întâmpinate cu entuziasm de mai multe organizații de sănătate și anti-fumat, prin mesaje publicate pe Twitter, în cadrul campaniei #QuitforCOVID.

Dr. Nick Hopkinson, președintele Action on Smoking and Health și profesor la Imperial College London, a declarat: „Fumatul dăunează sistemului imunitar și capacității noastre de a combate infecțiile. Sunt tot mai clare dovezile că fumatul este asociat cu rezultate mai slabe la cei internați cu Covid-19. Renunțarea la fumat reduce rapid și riscul altor afecțiuni sănătate, cum ar fi atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale”.


Preluat de la: Publika.md