Alegerile prezidențiale din SUA s-au încheiat după cel mai tensionat scrutin din istoria recentă a americanilor. Ca să ajungă la Casa Albă, Donald Trump pentru un nou mandat de președinte, sau Joe Biden pentru un prim mandat de președinte, trebuie să obțină 270 de voturi electorale, votul popular nefiind luat în calcul.
În acest moment, Joe Biden ar avea 238 de voturi electorale, iar Donald Trump 213. Biden a mai câștigat 3 puncte în Maine, și așteaptă să se anunțe rezultatul din Wisconsin, care i-ar aduce încă 10 voturi electorale. În Michigan el este pe locul 1, asta ar însemna încă 16 puncte. Mai sunt în joc Arizona și Nevada, unde tot Biden se află pe primul loc. Trump este favorit în Georgia și Pennsylvania, care aduc un număr mai mare de voturi electorale – 16 și 20.
Echipa de campanie a lui Donald Trump cere renumărarea voturilor în Wisconsin, unde rezultatele finale dar neanunțate oficial arată un avans de peste 20 000 de voturi în favoarea lui Joe Biden.
„Au fost raportate nereguli în mai multe zone din Wisconsin, ceea ce ridică serioase îndoieli asupra validității rezultatelor”, a anunțat șeful de campanie al lui Donald Trump, Bill Stepien.
Acesta a precizat că Donald Trump susține demersul. Nu există nicio dovadă de fraudare a alegerilor în statul Wisconsin, iar administratorul comisiei electorale din acest stat.
Administratorul comisiei electorale din acest stat a declarat, cu puțin înainte ca echipa Trump să ceară renumărarea, că nu au fost înregistrate nereguli și că voturile au fost deja numărate de două ori, iar acum sunt numărate pentru a treia oară, scrie digi24.ro.
Fără victorie în Wisconsin, Michigan și Pennsylvania, Donald Trump își pierde șansele de a câștiga alegerile.
Preluat de la: Publika.md