Maia Sandu: „Uniunea Europeană vrea ca cetățenii Republicii Moldova să poată să trăiască bine acasă. Asta înseamnă să nu fie furați de către politicieni, asta înseamnă să aibă oportunități de muncă acasă, să aibă un stat care își îndeplinește obligațiile față de cetățeni. Astea sunt exact lucrurile pe care noi ni le dorim pentru Republica Moldova și sunt exact lucrurile pe care cetățenii le cer. Și așa cum am demonstrat în cele cinci luni în funcția de prim-ministru în guvern că putem și vrem să luptăm împotriva corupției, că putem și vrem să facem ordine în instituțiile statului, că putem și vrem să creștem plățile sociale pentru oameni, există o armonie totală, ca să spun așa, între lucrurile pe care Uniunea Europeană le cere în schimbul acestui sprijin și lucrurile pe care le vor cetățenii Republicii Moldova.”
„Reformele vin întotdeauna pentru anumite acțiuni, bineînțeles. Și așa trebuie să fie, pentru că Uniunea Europeană în acest caz susține țara, dar trebuie să aibă siguranța că acești bani sunt pentru binele oamenilor, nu ajung în buzunarul unor corupți. Și atât timp cât nu există o luptă serioasă împotriva corupților, atât timp cât nu există instituții serioase care să prevină și să combată corupția, evident că finanțatorii își pun întrebarea: „Dar cui dăm noi acești bani?” Banii care vin de la Uniunea Europeană sunt banii adunați din impozitele cetățenilor Uniunii Europene. Ei sunt de acord să se împartă cu noi, pentru că știu că suntem într-o situație dificilă, pentru că știu că suntem o țară săracă, dar ei vor să știe că banii aceștia ajung la cetățeni, la cei care au nevoie, nu în conturile unor politicieni corupți. Și nu zic că va fi simplu, dar va fi mult mai ușor decât astăzi când în fruntea țării avem un om care este parte a sistemului corupt, care încurajează aceste scheme de corupție, deci va fi mult mai ușor atunci când la președinție vom avea un om onest, care este dedicat luptei împotriva corupției.”
https://moldova.europalibera.org
Preluat de la: Timpul.md