Situație încordată în satul Varnița din raionul Anenii Noi. Mai mulți cetățeni au blocat accesul la o secție de votare din localitate. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, situația este sub controlul oamenilor legii, iar alegătorii pot intra liber în secție.
”Un număr de persoane din rândul veteranilor, precum și alți localnici din localitate încearcă să pericliteze activitatea secției de votare, blocând accesul persoanelor care vin să-și exercite dreptul la vot. Urmare a intervenției poliției, dialogul care a fost construit, lucrurile până când se mențin. Accesul persoanelor la secția de votare este asigurat”, a spus şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie, Marin Maxian.
Tot la Varnița, un bărbat a fost reținut pentru că ar fi pulverizat folosit un spray lacrimogen.
”Urmare a altercațiilor, de către această persoană a fost folosit gazul lacrimogen. Poliția a reacționat imediat. Persoana este identificată, reținută și la moment este dispus procesul de constatare și urmează să asigurăm calificarea juridică a acțiunilor”, a declarat şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie, Marin Maxian.
Este de menționat că despre aceste încălcări, Comisia Electorală nu a menționat în cadrul briefingului pe care l-a organizat la ora 8:00.
Preluat de la: Publika.md