Ambasada Rusiei din Chișinău și PSRM reactivează sperietoarea tradițională – România revanșardă

Ambasada Rusiei din Chișinău și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova atacă România în tandem după ce diplomatul român Daniel Ioniță a mers la cimitirul soldaților români dintr-un sat din raionul Orhei.

La 23 octombrie, Ambasada României din Chișinău a organizat, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române din satul Mana (Orhei), mai multe activități cu ocazia Zilei Armatei Române.

În cadrul festivităților, ambasadorul României din Republica Moldova, Daniel Ioniță, a menționat că „generația bunicilor noștri a avut parte de război și foamete, iar ostașii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea țării, pentru dreptate și libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut și Nistru, care a aparținut României ca urmare a actului măreț de la 1 decembrie 1918 și care a fost ruptă din trupul țării ca urmare a odiosului pact Ribbentrop-Molotov”. La eveniment a participat și ministrul moldovean al Apărării, Alexandru Pînzari.

Ambasada Rusiei și PSRM își redactează reacțiile în același stil

La scurt timp după eveniment, Ambasada Rusiei din Chișinău a postat un mesaj în care menționează că declarația ambasadorului României despre păstrarea „memoriei veșnice eroilor români”, căzuți pentru Basarabia, „este cinică”.

În mesajul citat, Ambasada Rusiei condamnă „încercările flagrante” de a-i „achita pe criminalii fasciști” la o dată „sacră – când se împlinesc 75 de ani de la victoria împotriva nazismului”. „Poate lupta pentru reunificare este participarea trupelor române de partea lui Hitler în bătălia de la Stalingrad?”, se întreabă retoric Ambasada Rusiei din Chișinău.

Luni a reacționat și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova – formațiune pro-rusă condusă de facto de președintele Igor Dodon. Potrivit PSRM, „eroizarea invadatorilor naziști este categoric inacceptabilă”. Comunicatul socialiștilor este scris în același limbaj ca și comunicatul Ambasadei Rusiei.

Mai mult, utilizează aceleași repere și elemente istorice despre Antonescu și Tribunalul de la Nürnberg: „Pe cei care, la 22 iunie 1941, împreună cu armatele lui Hitler și Antonescu, au invadat teritoriul Uniunii Sovietice, pe cei care au participat la nenumărate crime pe teritoriul Moldovei și pe mâinile cărora este sângele a sute de mii de compatrioți de toate naționalitățile și ale căror fapte au fost condamnate de Tribunalul de la Nürnberg, este categoric inacceptabil și imoral să-i numim eroi căzuți pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică”.

Prin declarația sa, ”ambasadorul Daniel Ioniță a insultat grosolan memoria tuturor victimelor regimului de ocupație din 1941-1944 de pe teritoriul Moldovei”, se menționează în comunicatul socialiștilor. Aceștia au cerut Ministerului de Externe de la Chișinău să evalueze „corespunzător” declarația ambasadorului Ioniță, considerată de ei „scandaloasă și iresponsabilă” și care „încalcă grav toate principiile diplomației”.

Octavian Țîcu: „Rusia nu și-a depășit statutul de ocupant”

Pe de altă parte, liderul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, susține că reacția antiromânească a ambasadei Federației Ruse dovedește încă odată „că acest stat nu și-a depășit statutul de ocupant” și a ținut să le reamintească celor de la Ambasada Rusiei din Chișinău despre miile de asasinate săvârșite de sovietici în Basarabia, despre sutele de mii de deportați și morți în gulagurile sovieto-rusești, despre foametea organizată, care a ucis alte sute de mii de oameni și despre Stalin şi Hitler, care şi-au împărţit Europa ucigând împreună zeci de milioane de oameni.

„După cum era de aşteptat, PSRM-ul lui Igor Dodon a sărit să se ralieze poziţiei ruseşti, condamnând şi jignind nefondat ambasadorul României, uitând, asemenea ruşilor, de sprijinul necondiţionat acordat de România cetăţenilor noştri”, a spus Ţîcu. Potrivit lui, „ținta Rusiei şi a păpușilor sale Matrioșka din Republica Moldova este identitatea românească a Basarabiei”: „Dacă noi, cei care simţim şi ne dorim revenirea în graniţele României nu ne vom mobiliza pentru a-l debarca pe Dodon, vom ajunge să nu ne putem plânge nici morţii”, a reacționat liderul PUN.

În Cimitirul de Onoare din localitatea Mana odihnesc 16 eroi români (2 identificați și 14 neidentificați) din cadrul Regimentului 32 Dorobanți, căzuți eroic la datorie la 14 iulie 1941, în timpul luptelor purtate în Zona Văii Mana, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică (consecința pactului Ribbentrop-Molotov).

A devenit deja o tradiție ca, în ajunul oricăror alegeri importante din Republica Moldova, în spațiul public să fie propulsate ostilități retorice la adresa României – acestea servind ca „hrană electorală” pentru votanții moldoveni de stânga. Ani la rând, regimul fostului președinte comunist, Vladimir Voronin, a utilizat România și NATO ca sperietoare pentru a antagoniza societatea – controlând, după divizare, electoratul de stânga.

Duminică, 1 noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale, iar sondajele de referință arată că diferența între candidatul pro-rus, Igor Dodon, și cel pro-european, Maia Sandu, este mai mică de unu la sută.

https://www.dw.com 


Preluat de la: Timpul.md