Lacrimi şi durere în satul de baştină al fetei de 16 ani, înjunghiată de iubitul său acum câteva zile într-un apartament din cartierul Telecentru al Capitalei. Adolescenta a fost condusă pe ultimul drum de prieteni şi familie. Rudele, colegii, profesorii, dar şi oamenii din localitate, care au cunoscut-o, au venit să-şi ia rămas-bun de la ea.
Părinţii şi sora fetei sunt sfâşiaţi de durere. Aceştia nu au avut putere nici să vorbească ceva. Vecinii ne-au spus însă că mama fetei a venit noaptea trecută din Italia. Ea nu şi-a mai văzut copilul de un an, iar acum o vede pentru ultima dată în sicriu.
„Nu pot… Părinţi tare buni, fetiţa tot, de o vârstă cu nepoţica mea. Când am auzit.. „
„O vedeam în fiecare zi, trecea pe lângă casa mea când se ducea la şcoală, o fată foarte cuminte.”
„Toţi plâng în toate părţile. Îs oameni gospodari, buni. Fetiţa era cuminte. De când s-a dus la Chişinău, cine ştie ce a avut acolo. Ştim că prietenea cu un băiat, altceva nu ştim.”
La înmormântare au venit şi profesorii, dar şi colegii fetei. Cu toţii şi-o amintesc drept un copil exemplar şi spun că învăţa bine la şcoală.
„O colegă excelentă, tot timpul era săritoare la nevoie. Am învăţat cu ea din clasa I-a până în a IX-a. Am fost împreună şi la grădiniţă. Am venit cu colegii, poate nu suntem toţi, dar am venit să-i susţinem pe părinţi.”
Fosta dirigintă a adolescentei ne-a povestit că s-au întâlnit ultima dată de hramul localităţii, în data de 14 octombrie. I-a spus că vrea să devină croitoreasă. Adolescenta învăţa la Chişinău, la un Centru de Excelenţă.
„O fată deşteaptă, a fost o fată pe care o deplânge acum tot satul. Este un caz ieşit din comun, nu ne-am aşteptat. O durere foarte mare în sufletul profesorilor, dar şi a întregii comunităţi.”
La începutul acestei săptămâni, cadavrul fetei de 16 ani a fost găsit de poliţişti într-un apartament din cartierul Telecentru al Capitalei. Minora era dată dispărută de câteva zile. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că adolescenta a fost înjunghiată cu un cuţit de bucătărie de iubitul ei de 18 ani. Totul s-a întâmplat din cauza unei scene de gelozie. Fata ar fi găsit în telefonul tânărului un mesaj de la fosta iubită a acestuia şi de aici a pornit o ceartă.
Învinuitul a primit 30 de zile de arest preventiv. Magistraţii de la Judecătoria Chişinău au admis integral recursul procurorilor. Tânărul şi-a recunoscut vina şi le-a spus anchetatorilor că regretă cele întâmplate. Dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă până la 20 de ani de puşcărie sau chiar detenţie pe viaţă.
CITEȘTE ȘI: DETALII TERIFIANTE despre OMORUL fetei de 16 ani. FILMUL CRIMEI și ce au scos la iveală oamenii legii
CITEȘTE ȘI: Tânărul care și-a ucis iubita, în arest pentru 30 de zile. IMAGINI cu prima sa apariție în public
Preluat de la: Publika.md