Incendiu de proporții la Bălțata. Un depozit pentru pregătirea alimentației pentru iepuri, cuprins de flăcări (FOTO)

Incendiu de proporții în localitatea Bălțata din raionul Criuleni. Un depozit pentru pregătirea alimentației pentru iepuri a fost cuprins de flăcări.

Potrivit unui comunicat emis de IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 08:15. Pentru stingerea incendiului la fața locului au fost îndreptate cinci echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a afectat o suprafață aproximativ de 1400 m2, iar acoperișul angarului s-a prăbușit parțial. Salvatorii au reușit localizarea arderii în jurul orei 09:20.

Din fericire, în urma incendiului nicio persoană nu a avut de suferit.

Totodată, angajații IGSU au reușit să salveze și alte construcții alăturate pe o suprafață de 1000 m2.

Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite.

 


Preluat de la: Publika.md