Spania este prima țară din Uniunea Europeană care depășește pragul de un milion de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, conform datelor worldometers.info. Afectată puternic de primul și acum și de al doilea val al pandemiei, țara ar putea deveni unul dintre principalele focare europene de coronavirus.
În ultimele 24 de ore, Spania a înregistrat al doilea cel mai mare număr de infectări de la începutul pandemiei 13.873, iar recordul a fost înregistrat tot în ultima lună – în 18 septembrie raportând 14.176 de cazuri. Recordul de infectări din perioada primului val a fost de 10.856.
Întregul continent este afectat, de la începutul toamnei, de o revenire puternică a coronavirusului, iar datele cumulate pentru cele 27 de țări ale Uniunii Europene arată cel mai mare număr de infectări zilnice din lume.
Preluat de la: Publika.md