Sri Lanka trimite înapoi Regatului Unit peste 200 de containere cu deșeuri periculoase

Un tribunal din Sri Lanka a dispus, miercuri, retrimiterea în Regatul Unit a 242 de containere de deşeuri periculoase, în special biomedicale, introduse ilegal în ţară, relatează AFP, citat de Agerpres.

Organizaţia militantă Centre for Environmental Justice (CEJ), care a sesizat tribunalul pentru a cere repatrierea containerelor, şi-a exprimat satisfacţia pentru această decizie.

„Este o victorie pentru noi. Am cerut repatrierea containerelor şi urmărirea importatorului”, a declarat pentru AFP directorul general al CEJ, Hemantha Vithanage. „Curtea de apel ne-a satisfăcut toate cererile”, a adăugat el.

Potrivit vămii din Sri Lanka, deşeurile, care conţin şi tone de plastic, au fost toate importate cu încălcarea reglementărilor locale şi internaţionale.

Potrivit autorităţilor, care au fost alertate de mirosul containerelor găsite abandonate în portul Colombo şi într-o zonă vecină, acestea conţineau în special bandaje, deşeuri textile şi fragmente de trupuri umane provenite de la morgă.

La sfârşitul lunii septembrie, Sri Lanka a retrimis deja în Regatul Unit, care a acceptat să le primească, 21 de containere conţinând 260 de tone de deşeuri expediate ilegal pe insulă între septembrie 2017 şi martie 2018. Ele ar fi trebuit să conţină saltele vechi şi covoare uzate, dar erau de fapt tot deşeuri biomedicale.

Cele 21 de containere nu aveau legătură cu cele vizate de decizia de miercuri, dar au fost descoperite în urma declanşării procedurilor judiciare în acest caz.

Mai multe state din Asia, sătule să fie groapa de gunoi a ţărilor dezvoltate, au retrimis în ultimii doi ani containere cu deşeuri în ţările lor de origine.


Preluat de la: Publika.md