Ministrul Ciucă, întrevedere în SUA cu giganţii americani din industria de apărare

În marja vizitei oficiale efectuate la Washington, ministrul Nicolae Ciucă, a avut ieri întrevederi cu directorul Defense Security Cooperation Agency a SUA, Heidi Grant, precum și cu reprezentanți ai unor companii din industria de apărare americană.

În cadrul întrevederii cu directorul Defense Security Cooperation Agency a SUA, cei doi oficiali au trecut în revistă programele de cooperare tehnico – militară dezvoltate în parteneriat.

România e interesată să implice industria naţională de apărare în cooperarea cu partenerii externi

Potrivit MApN, ministrul apărării naționale a evidențiat includerea României în Risk Assessed Payment Schedule, respectiv în mecanismul financiar “dependable undertaking single case”, care va facilita lansarea contractelor multianuale multiple.

A fost subliniat angajamentul României în programele de dezvoltare și inovare, respectiv interesul pentru implicarea industriei naționale de apărare în dezvoltarea cooperării cu parteneri externi.

În context, ministrul Ciucă a reafirmat angajamentul țării noastre pentru alocarea a 2 la sută din PIB pentru apărare și pentru realizarea unor capabilități militare robuste, care să răspundă cerințelor de securitate națională, în linie cu standardele NATO.

Ciucă, întrevederi cu Lockheed, Raytheon, Bell şi Boeing

Programul vizitei a cuprins și întrevederi cu reprezentanți ai companiilor Lockeed Martin, Raytheon, Bell și Boeing, specializate in producția de echipamente și tehnică militară.

Ministrul apărării naționale a subliniat importanța cooperării între companiile americane și operatorii din industria națională de apărare din România, în vederea asigurării securității aprovizionării și a transferului de tehnologie pentru mentenanța și producerea echipamentelor militare în țara noastră.

De asemenea, a evidențiat potențialul pe care România îl are în domenii-cheie pentru dezvoltarea noilor echipamente militare precum cyber și tehnologia informației și a punctat disponibilitatea MApN de a sprijini programe comune de cercetare, dezvoltare și inovare în domeniul tehnologiilor militare de înaltă performanță, interoperabile la nivel aliat.

La întâlniri au participat generalul-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, și Simona Cojocaru, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale. 


Preluat de la: Timpul.md