Caz ȘOCANT la Sîngerei! Un bărbat și-a înjunghiat două amice de pahar, după care și-a înfipt un cuțit în regiunea inimii

Două femei și un bărbat au fost grav răniți în urma unui conflict la Sîngerei. Oamenii legii au fost alertați ieri, în jurul orei 17:00, precum că unei femei i-au fost aplicate lovituri cu un cuțit de bucătărie în regiunea mâinii.

Ajunși la fața locului, forțele de ordine au stabilit că un bărbatul, în vârtă de 40 de ani, dar și o femeie de 64 de ani, au venit în ospeție la o altă femeie, în vârstă de 68 de ani. Cei trei au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat între ei s-ar fi iscat un conflict. 

Bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat femeii, cu vârsta de 64 de ani, multiple lovituri în regiunea mâinii și a feței, iar pe cealaltă femeie, cu vârsta de 68 ani a lovit-o cu cuțitul în regiunea gâtului. Ulterior individul a plecat la domiciliul său și cu un alt cuțit s-a înfipt în regiunea inimii.

În urma leziunilor primite toate cele trei persoane au fost transportate la spital.

Pe acest caz, oamenii legii au pornit o cauză penală. La moment se stabilesc toate circumstanțele producerii incidentului.

Informația a fost confirmată pentru PUBLIKA.MD de către ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Sîngerei, Ina Moscaliuc.

 


Preluat de la: Publika.md