Berea, vermutul și alte băuturi alcoolice s-ar putea scumpi în următorii trei ani. Cu cât vor fi majorare accizele la aceste produse

Accizele pentru mai multe băuturi alcoolice ar putea creşte cu câte cinci procente anual, începând cu 2021 şi până în 2023. Propunerea vine din partea Ministerului Finanţelor şi se regăsește în documentul privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul viitor, supus dezbaterilor publice.

Conform proiectului, accizele vor fi mai mari pentru bere, vermut, cidru şi alcool etilic. De exemplu, acciza pentru un litru de bere ar putea fi de 2 lei şi 76 de bani, chiar de la începutul anului 2021, faţă de doi lei şi 63 de bani cât este în prezent. Până în 2023, aceasta ar putea să ajungă până la trei lei şi cinci bani.

În cazul alcoolului etilic, acciza ar putea ajunge la circa 105 lei la începutul anului viitor. În 2022 va creşte până la 115 lei, iar în 2023 va fi de aproape 121 de lei per litru. 

Şi la vermuturi, dar şi la cidru, taxa ar putea creşte în medie cu câte un leu anual. De exemplu, la vermut, în prezent, aceasta constituie 15 lei pentru un litru, în 2023 ar putea depăşi 17 lei. Potrivit Ministerului Finanţelor, majorarea accizelor pentru produsele respective ar putea aduce în bugetul de stat 30 de milioane de lei.


Preluat de la: Publika.md