Principalul oraş din regiunea Nargorno-Karabah, bombardat de armata azeră

Noi tiruri, urmate de explozii, au zguduit duminică Stepankert, principalul oraş din regiunea separatistă Nargorno-Karabah, unde separatiştii armeni sunt în conflict cu forţele azere, scrie Agerpres.

Sirenele de alarmă au sunat în jurul orei locale 09.30 (05.30 GMT) în oraş, după care au avut loc mai multe explozii.

Ministerul Afacerilor Externe al republicii autoproclamate a anunţat că este vorba de „tiruri cu rachete”, potrivit agenţiei ruse Interfax.

În ultimele zile, oraşul a fost vizat de numeroase bombardamente de acest tip, forţând populaţia să se retragă în adăposturi. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, oraşul Stepanakert este privat de electricitate.

Potrivit MAE local, forţele azere au „vizat clădirea reţelei electrice” în noaptea trecută. Totuşi, în centrul oraşului distrugerile rămân limitate, a constatat o echipă a AFP, înainte ca loviturile să se reia duminică dimineaţă.

La rândul său, Ministerul azer al Apărăcii a afirmat că „forţele armene trag cu rachete asupra oraşelor Terter şi Horadiz, în regiunea Fizuli, din Khankendi”, numele azer al Stepankert.

„Armata azeră a luat măsurile de retorsiune adecvată împotriva duşmanului”, a precizat ministerul.


Preluat de la: Publika.md