Președintele Donald Trump, care, împreună cu prima-doamnă, a fost diagnosticat cu COVID-19, are simptome ușoare, ca în cazul unei răceli, au declarat surse citate de CNN și New York Times.
Un oficial cu rang înalt din administrația Trump a declarat vineri că președintele nu are simptome majore și intenționează să lucreze din reședința de la Casa Albă. Un alt oficial a spus că Donald Trump are simptome ușoare, iar consilierii lui se gândesc la o modalitate prin care președintele să se adreseze națiunii, vineri, însă deocamdată nu s-a luat încă o decizie. În orice caz, președintele vrea să arate că este capabil să lucreze.
Senatorul Lindsey Graham, cu care președintele se consultă des, a declarat că a vorbit cu Trump vineri dimineața, iar șeful Casei Albe avea moralul bun și s-a interesat de audierile pentru Curtea Supremă. Însă încă de joi seara la Casa Albă se discuta despre un plan de tratament pentru președinte, scrie NYT.
În Casa Albă, domnește un sentiment de panică, pentru că e posibil ca și alți înalți oficiali să fi luat virusul. Pe de altă parte, președintele este în grupa de risc și toată lumea urmărește cu sufletul la gură dacă începe să dezvolte simptome.
Înainte de a fi testat pentru coronavirus, președintele a părut obosit, joi, însă nu părea să aibă niciun fel de simptome, potrivit persoanelor care au interacționat cu el.
Joi, Donald Trump a participat la un eveniment electoral și a intrat în contact cu 100 de persoane
Rămâne întrebarea de ce președintele și-a urmat programul pe care îl avea joi, deși în cercul apropiaților se știa că Hope Hicks, consiliera sa, fusese diagnosticată cu COVID. Donald Trump a zburat până la New Jersey pentru a participa la o strângere de fonduri, iar acolo ar fi intrat în contact cu circa 100 de persoane, potrivit NYT. A fost un eveniment care s-a desfășurat înăuntru, mesele au fost așezate la distanța cuvenită și participanții nu au purtat mască, însă au fost testați înainte pentru coronavirus. Ulterior, preeședintele a ținut un discurs și afară, de pe un podium, și la fel, nu s-a purtat mască.
O persoană care a luat parte la evenimentul din New Jersey a declarat că președintele părea ușor abătut când a luat cuvântul, dar au pus această stare pe seama oboselii căpătate în urma deplasărilor din campanie. Alții spun că Trump avea vocea ușor răgușită, dar și asta a fost pusă tot pe seama campaniei. Miecuri seara, când se întorcea de la un miting în Minnesota, președintele a ațipit la bordul Air Force One.
Ivanka Trump, fiica președintelui, și ginerele lui, Jared Kushner, ambii consilieri apropiați, au ieșit negativ la testul COVID. La fel și Barron Trump, fiul cel mic al lui Donald Trump și al Melaniei Trump, în vârstă de 14 ani. Și vicepreședintele Pence și soția lui au avut testul negativ. Cu toate acestea, în rândul personalului de la Casa Albă domnește o stare de „nervozitate”, a declarat o sursă citată de CNN.
Preluat de la: Timpul.md