În Rusia au fost înregistrate în ultimele 24 de ore aproape 9.000 de cazuri noi de coronavirus, precum și 169 de decese. Moscova, principalul focar de infecţie al ţării, a înregistrat joi 2.424 de noi contagieri, cea mai mare cifră de cazuri zilnice din ultimele patru zile, informează Agerpres.
Mai exact, în întreaga țară au fost depistate în total 8.945 de cazuri de COVID-19, în creștere cu 460 față de cifrele raportate cu o zi în urmă.
Un procent de 27,1 % dintre cazurile noi nu prezintă simptome clinice, potrivit unui comunicat al cabinetului de criză pentru gestionarea pandemiei de coronavirus.
Cu 1.185.231 de cazuri, Rusia ocupă locul patru în lume în ceea ce priveşte numărul contagierilor, după SUA, India şi Brazilia, totalizând 20.891 decese de COVID-19.
Cazurile de coronavirus au început să crească în Rusia la mijlocul lunii septembrie, o tendinţă care s-a evidenţiat mai ales la Moscova, unde în timpul lunilor de vară s-au înregistrat în jur de 600 de cazuri zilnice.
Marţi, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat închiderea şcolilor din capitala rusă pentru o perioadă de două săptămâni, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19.
Autorităţile ruse au avertizat cetăţenii că, dacă nu vor să fie reimpuse restricţiile din primăvara trecută, cu izolare generală şi reducere a deplasărilor, atunci trebuie să respecte conştiincioşi „toate exigenţele sanitare”.
Preluat de la: Timpul.md