NASA a construit un sistem nou-nouț care ar putea face aterizarea pe Lună și pe Marte mai puțin riscantă, iar agenția spațială americană are deja planuri de testare a sistemului în timpul unei viitoare misiuni.
Proiectul Safe and Precise Landing Integrated Capabilities Evolution (SPLICE) al agenției americane are ca scop îmbunătățirea siguranței aterizărilor prin combinarea unor senzori cu laser, o cameră foto, un computer de înaltă viteză și niște algoritmi foarte sofisticați. Toate aceste elemente sunt capabile să depășească nevoia pentru un pilot uman, susține NASA.
„Ceea ce construim este un sistem complet de aterizare care va funcționa pentru viitoarele misiuni Artemis către Lună și care poate fi adaptat pentru Marte. Scopul nostru este să reunim componente individuale și să ne asigurăm că funcționează ca un sistem”, spune Ron Sostaric, manager de proiect la NASA, citează descopera.ro.
Sistemul ar permite sondelor de aterizare să ajungă pe mai multe tipuri de teren, inclusiv cele aflate în apropiere de bolovani sau cratere.
SPLICE funcționează prin scanarea suprafeței cu o bază de date de locuri cunoscute, astfel încât să stabilească unde se află. La aproape 6 km deasupra suprafeței, un laser cu trei raze încearcă să identifice cel mai sigur loc pentru aterizare.
NASA speră ca sistemul să ajute prima femeie să aterizeze pe Lună cel mai devreme în 2024, misiunea făcând parte din programul Artemis.
NASA mai are de gând să testeze pentru prima oară sistemul în timpul unui zbor al rachetei Blue Origin New Shephard. Însă, nu se știe încă data la care va avea loc acea misiune.
În loc să caute un loc sigur pentru aterizare pe Marte în timpul acestor teste, SPLICE va căuta un teren potrivit unde racheta New Shepard ar putea să aterizeze pe Pământ, scrie Futurism.
Preluat de la: Publika.md