ABBA s-a reunit pentru turneul aniversar de 50 de ani

ABBA revine! Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad au venit în mare secret la Londra şi s-au închis într-un studio de înregistrări.

Conform jurnaliştilor de la „The Sun”, cei patru se află în mare taină în Londra într-unul dintre studiourile de înregistrări Ealing Studios unde lucrează la câteva piese noi.

„ABBA ţin secret toate detaliile legate de mult dorita lor reuniune. Au anunţat un turneu mondial în 2016, însă proiectul s-a poticnit pe drum. După ce au luat legătura cu mai mulţi experţi în efecte vizuale speciale şi li s-a promis un spectacol de holograme cu ei în tinereţe, proiectul a prins contur. Unul dintre primele lor concerte va fi chiar în Marea Britanie”, a declarat pentru The Sun un apropiat de-al trupei suedeze.

Trupa suedeză care a marcat atâtea generaţii s-a destrămat în 1983, după ce căsniciile dintre Benny Andersson, 73 de ani, şi Anni-Frid Lyngstad, 74 de ani, şi cea dintre Agnetha Faltskog, 70, de ani şi Bjorn Ulvaeus, 75 de ani, au eşuat.

Cei patru artişti au fost, între 1974 şi 1982, cea mai în vogă trupă şi au avut un succes răsunător în întreaga lume. Au vândut, în total, 400 de milioane de albume şi single-uri. Cele mai cunoscute sunt „Mamma Mia”, „The Winner Takes It All”, „Money, Money, Money”, „Waterloo” sau „Dancing Queen”, scrie tabu.ro.


Preluat de la: Publika.md