Republica Moldova va deschide două consulate noi în Franța și Spania

Republica Moldova va deschide două consulate noi în Franța și Spania, potrivit unei decizii luate miercuri la ședința Guvernului. Fiecare va avea un consul general și un consul.    

Potrivit ministrului de Externe, Oleg Țulea, crearea unui Consulat General la Nisa este motivată de numărul mare de moldoveni care se află în acea regiune, dar și de multiplele solicitări de servicii consulare în Franţa. Cea de-a doua propunere vizează schimbarea statutului oficiului consular al țării noastre din Barcelona într-un Consulat General.

âȚulea consideră că acest fapt va impulsiona și relațiile economice cu Spania. Potrivit documentului aprobat, punerea în aplicare a proiectului nu va necesita fonduri suplimentare, iar cheltuielile vor fi acoperite din economiile făcute cu posturile vacante din unele ambasade.


Preluat de la: Publika.md