Primul tunel montan de autostradă din România va fi construit pe Lotul 3 al autostrăzii A1 Pitești – Sibiu. Cei 37,4 km de la Tigveni la Cornetu au fost scoși la licitație pentru o valoare cumprinsă între 1,1 și 1,2 mld de euro, cea mai mare licitație ca valoare lansată vreodată de CNAIR. Contractul, cu o durată de proiectare și execuție de minim 45 de luni și maxim 77 de luni, prevede realizarea dublului tunel de 1,7 km de la Poiana, a 48 de poduri și viaducte de autostradă, un ecoduct, două noduri rutiere și numeroase alte lucrări. Procedura lansată de CNAIR prevede inițial o preselecție a constructorilor, cei care demonstrează că au experiența necesară și posibilitățile de a prelua un astfel de contract.
CNAIR a publicat în SEAP procedura de licitație restrânsă de proiectare și execuție a lotului 3 din autostrada A1 Sibiu – Pitești. Realizarea celor 37,4 km de autostradă de la Tigveni la Cornetu presupune o valoare estimată între 5.324.779.469,00 și 5.807.870.404,00.
Data pentru depunerea ofertelor este 10 noiembrie, însă procedura prevede practic o precalificare a constructorilor în funcție de o serie de criterii care țin de experiența pe diverse tipuri de lucri, precum tuneluri de autostradă sau pasaje.
Vezi aici în document defalcat care sunt criteriile de selecție.
În plus, CNAIR dă punctaje diferite constructorilor care oferă timpi de proiectare și execuție mai mici pornind de la maximul de 77 de luni.
Conform procedurii, se dau puncte cu cât constructorul ofertează o durată mai mică, dar nu se acceptă o perioadă de proiectare mai mică de 12 luni și nici o perioadă de execuție a lucrărilor mai mică de 45 de luni.
Tunel, noduri rutiere, lucrări de artă
Lotul 3 va avea două noduri rutiere, după cum urmează:
Nod rutier Cornetu km 44+895 (Km 39+973.51 SF 2008), conexiune DJ 703M
Nod rutier Valeni km 74+228 (Km 69+ 324 SF 2008), conexiune DN 7D (DJ 678A);
De-a lungul traseului, între km 60+021 – km 61+721 (km 55+135 – km 56+835 conform SF 2008), se regăsește Tunelul Poiana cu o lungime de 1,70 km.
Lățimea tunelurilor este proiectată cu o parte carosabilă de 8.5 m lătime pentru tuneluri cu două benzi, constând într-o bandă rapidă de 3.5 m + 0.5 m, o bandă lentă de 3.5 + 1.0 m și trotuare.
Tunelul va fi cu două galerii, câte o galerie pe sens, cu două benzi de 7 metri.
Pentru tunelul Poiana vor fi prevăzute 3 galerii de legătură între sensuri și o galerie ce permite accesul auto.
Lotul de autostradă va trece peste diverse văi și râuri pe nu mai puțin de 48 de poduri, iar peste autostradă de-a lungul ei vor fi construite 6 pasaje.
La Călinești, pe Valea Oltului, va fi realizat și un ecoduct de circa 220 de metri pentru a permite deplasarea animalelor sălbatice pe deasupra autostrăzii.
Traseul autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, lotul 3
Traseul autostrăzii Sibiu – Pitești pe Secțiunea 3 se desfășoară între localitățile Cometu și Tigveni și este cuprins în urmă rekilometrării între km 44+500- km 81+900 (km 39+578.51 – km 76+996.28 conform SF 2008), având o lungime de aprox. 37.40 km.
Traseul acestei secțiuni începe în zona nodului Cornetu, la km 44+500. Nodul rutier Cornetu este un nod rutier tip trompetă simplă și face legătură cu DN 7 prin intermediul lui DJ 703M (Curtea de Argeș -Cornetu).
Traseul autostrăzii între km 45+000 și 52+500 se desfășoară în lungul văii Băiașul fiind poziționată în general pe partea stânga a acestuia.
Pentru a evita «Centrul Renașterea Loviștei », între km 46+652 și 48+475, traseul a fost reproiectat, prin introducerea unei curbe cu rază de 5000 m, curbă ce asigura o viteză de proiectare de 120 km/h.
Între km 48+500 și 50+500 traseul străbate o zona foarte sinuoasă a văii Băiașul, traversând de mai multe ori atât Băiașul cât și DJ 703M prin intermediul unor structuri.
Autostrada ocolește prin sud localitatea Băiașul și prin vest localitatea Pripoare, traversează localitatea Surdoiu, după care se apropie de DN 7D, la sud de localitatea Poiana.
În zona km 60+921 traseul autostrăzii traversează dealul Frăsinet prin intermediul unui tunel cu o lungime de aprox. 1,70 km, evitându-se astfel zona cu alunecări active de pe partea dreapta a văii Poienii.
În continuare traseul se desfășoară la vest de localitatea Sălătrucu, îndreptându-se spre valea Topolog. în zona localității Văleni, traseul autostrăzii intră pe valea Topolog și se desfășoară în lungul acesteia la vest de localitatea Suici, pe partea stânga a lacului Suici.
În zona km 74+230 (Văleni) a fost amplasat un nod rutier tip trompetă simplă care să facă legatura între autostrada și DN 7D. În continuare traseul autostrăzii se desfășoară la vest de localitățile Cepari și Bârsești, în lungul răului Topolog, traversandu-1 de 4 ori (km 74+750, km 75+700, km 77+200, km 79+250). Secțiunea 3 este proiectată cu elemente geometrice corespunzătoare unei viteze de 100-120 km/h prin asigurarea unor raze în plan de min. 700 m.
Platforma standard a autostrăzii:
platforma: 26 m
partea carosabila (2 cai unidirectionale): 2 x 2 x 3.75 m
zona mediana: 3 m
benzi de ghidare: 4 x 0.5 m
benzi de stationare de urgenta: 2 x 2.5 m
acostament: 2 x 0.5 m
Preluat de la: Timpul.md