Naționala de futsal a Republicii Moldova și-a luat revanșa după înfrângerea usturătoare din primul meci cu reprezentativa Franței, scor 1-10 și a câștigat cu 3-2 cel de-al doilea amical disputat în orașul Orleans.
„Tricolorii” a avut parte de un debut de meci excelent și au deschis scorul în minutul 3 prin Cristian Obadă.
„Cocoșii galici” au restabilit echilibrul peste 4 minute grație golului marcat de Abdessamad Mohammed.
Elevii lui Vladimir Vusatîi au preluat conducerea în minutul 15 prin golul marcat Marin Stan, care l-a învins pe portarul francez cu șut bine plasat.
Reprezentativa țării noastre s-a desprins la 3-1 în ultimul minut al primei reprize după golul reușit de Andrei Negară.
Jucătorii francezi au ieșit mai motivați de la vestiar și au redus din handicap chiar în primul minut al reprizei a doua prin Souheil Mouhoudine.
Gazdele au atacat în valuri, însă „tricolorii” au rezistat eroic și au obținut victoria.Partidele amicale cu
Franța au reprezentat o etapă de pregătire pentru preliminariile Campionatului European din 2022.
Naționala de futsal a Moldovei a fost repartizată în grupa a treia alături de Azerbaidjan, Slovacia și învingătoarea meciului de baraj Turcia – Grecia.
Preluat de la: Publika.md