Întreprinderea de stata Bacul Molovata, care gestionează podul plutitor ce face legătura pe Nistru dintre mai multe sate subordonate Chişinăului, dar amplasate pe malul stâng al Nistrului, anunță că administrația de la Tiraspol a interzis de vineri, 18 septembrie, tranzitul prin regiunea transnistreană a cetățenilor Republicii Moldova care și-au înregistrat domiciliul în satele Molovata Nouă, Cocieri, Roghi și Corjova după 3 iunie.
Pe 3 iunie președintele Igor Dodon și liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, au discutat la telefon despre „facilitarea circulației” locuitorilor din satele din raionul Dubăsari, care nu pot trece pe malul drept al Nistrului decât cu bacul, după ce Tiraspolul a închis circulația terestră pe motivul luptei cu epidemia de COVID-19. Un comunicat de la Președinție anunța atunci că „oficialii au fost unanimi privind necesitatea simplificării reciproce a circulației locuitorilor între cele două maluri ale Nistrului”. S-a convenit ca locuitorii din satele respective să poată trece liber linia administrativă.
Însă administrația de la Tiraspol a decis vineri, 18 septembrie, să permită libera circulație doar persoanelor care aveau deja viza de reședință în aceste sate până la data de 3 iunie, când a avut loc discuția dintre Dodon și Krasnoselski. Asta, pentru că, susțin funcționarii de la Tiraspol, mai multe persoane profită de această înțelegere și își fac viză de reședință în satele subordonate Chişinăului pentru a circula în regiunea transnistreană fără a sta în carantină.
În acest context, într-o postare pe Facebook întreprinderea Bacul Molovata anunță că anticipează un trafic sporit de pasageri și autoturisme la podul plutitor peste Nistru și solicită celor care vor să ajungă în satele de pe malul stâng „să aibă o rezervă de timp la traversarea râului Nistru, să-și păstreze calmul și să respecte ordinea de îmbarcare”. „Angajații de la Bacul Molovata vor îndeplini curse adăugătoare pentru a vă ajuta să ajungeți acasă”, se spune în comunicat.
Duminică, Chişinăul nu avea încă o reacție oficială la decizia Tiraspolului.
Preluat de la: Timpul.md