Igor Șarov despre inaugurarea toaletei într-un liceu: Este strigător la cer și noi vom curma orice acțiune de cest gen. Lăsați școala în pace!

Ministrul Educației Igor Șarov s-a declarat profund revoltat în legătură cu ceremonia de inaugurare a unui veceu într-un liceu din raionul Rîșcani.

”Eu sunt profund revoltat, să nu zic indignat. Chiar dacă încerc să găsesc explicații, eu încă nu le pot găsi. Am semnat un ordin despre interzicerea accesului persoanelor străine în instituțiile de învățământ, am făcut o sesizare la ANSP, prin care am solicitat pedepsirea contravențională, dacă agenția va considera necesar. Este revoltător ce se întâmplă și nu pot găsi explicații. Este strigător la cer și noi vom curma orice acțiune de cest gen. Eu personal nu voi permite niciun fel de propagandă electorală pe teritoriul școlii. Lăsați școala în pace, lăsați profesorii în pace!”, a declarat Igor Șarov în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Igor Șarov a anunțat că va convoca, vineri, o reuniune a șefilor organelor locale de învățământ, în cadrul căreia va expune opinia ministerului față de acest eveniment, dar și față de multiplele probleme.

”Cât de cinic poți să fii atunci când pui o panglică roșie, pe care o țin doi copii. Și patru persoane se înghesuie la ușă cine primul o va tăia. Este o sfidare! WC-ul este un muzeu sau WC-ul este altceva?”, se întreabă ministrul. Asta cu atât mai mult cu cât contribuția la reabilitarea grădinițelor și școlilor este în mare parte făcută din partea guvernului României.

”Dacă se investesc niște bani în WC, sunt banii noștri, ai contribuabililor. Dacă noi vorbim despre grădinițe, atunci din cele 1398 de grădinițe din Republica Moldova, avem peste o mie de grădinițe care au fost reconstruite cu sprijinul guvernului României și nu știu de ce noi cam ne temem să spunem: da, această grădiniță a fost reabilitată cu sprijinul României”, a menționat Igor Șarov.

Potrivit ministrului, guvernul României a investit deja 27 de milioane de euro, la care se mai adaugă trei milioane prevăzute pentru perioada imediat următoare.

În acest context Igor Șarov a venit cu un apel către politicieni: ”Nu încercați să vă asumați laurii pentru lucrul acesta!” și i-a îndemnat să-și exprime gratitudinea față de partenerii de dezvoltare pentru sprijinul acordat, în special, în condiții de pandemie.

 

    

 


Preluat de la: Publika.md