Presa scrie că ar exista nereguli în procedura depunerii cererilor – online sau în formă scrisă – pentru înregistrarea prealabilă la alegerile prezidențiale din 2020.
Deocamdată niciun partid din opoziției nu a contestat în instanță presupusele ilegalități găsite de presă și activiștii civici.
În câteva zile, Federația Rusă a ajuns pe primele poziții în lista statelor de unde solicită cetățenii înregistrarea prealabilă pentru a participa la viitoarele alegeri. Dacă până la parlamentarele din 2019, erau mai puțin de 600 de solicitări din Rusia, astăzi numărul acestora a ajuns la 5 533, dintre care 2 413 au parvenit la CEC în formă scrisă, cu semnături de la persoane care ar intenționa să voteze la Moscova sau la Sankt Petersburg, transmite tv8.md
Sursa: alegeri.md
Un post de televiziune a analizat mai multe liste depuse la CEC și a identificat zeci de oameni care de fapt nu se află în Federația Rusă și chiar nu au fost niciodată acolo – nici la muncă, nici în vizită, dar care au semnat că intenționează să voteze pe 1 noiembrie în Rusia. Grav este faptul că în liste sunt persoane care activează în funcții publice, în cadrul autorităților locale conduse de reprezentanți ai Partidului Socialiștilor.
Reporterii a fost în satul Grinăuți-Moldova din raionul Ocnița unde mai mulți angajați ai Primăriei au semnat pentru a se înscrie prealabil pentru a vota la prezidențiale la Moscova sau Sankt Petersburg. Listele cu semnături au fost depuse pe 7 august la CEC. Printre solicitanți se numără: secretara primăriei, contabila șefă, perceptorul fiscal și șoferul primăriei.
Funcționarii neagă că ar fi comis o ilegalitate. Unii spun că aveau intenții reale de a se deplasa în Rusia, iar alții argumentează că au fost induși în eroare, neînțelegând de fapt pentru ce semnează. De exemplu, contabila Primăriei și soțul său ar fi semnat în mijlocul drumului, fără a intra în detalii și a verifica atent ce este cu această listă.
Ina Plăcintă, contabilă șefă: „Noi mergeam pe drum. Un bărbat și o femeie mergeau prin sat și cereau opiniile la fiecare și ne-au întrebat dacă suntem de acord să se deschidă mai multe secții de votare în Rusia și noi am spus că suntem de acord unde nu ar fi. Am semnat și pentru Europa, a fost o femeie și a întrebat. Am cumnat acolo, am soră și în Rusia am verișoară și tot așa. Nu am făcut nimic”.
Alături de funcționarii primăriei, în liste au fost incluse mai multe persoane care locuiesc în comuna Grinăuți-Moldova. Numele sunt însoțite de IDNP-urile din buletinele de identitate,semnăturile oamenilor, care par a fi falsificate, odată ce toți susțin că nu au iscălit nimic.
Maria Corcodel este pensionară și se mișcă cu mare greu. Nu a mai ieșit din ograda casei de luni bune, iar la ultimele alegeri au venit la ea cu urna mobilă. Numele ei se regăsește în lista depusă pe 7 august la CEC cu cetățeni care susțin că intenționează să voteze în Rusia.
Maria Corcodel, pensionară: „Doamne ferește. Eu aici nu pot vota, da nu la Moscova. Nu a fost nimeni, nu m-a întrebat”.
Potrivit cererilor depuse la CEC pe 7 august, semnăturile tuturor persoanelor pe care le-am identificat au fost colectate de o tânără de 20 de ani pe nume Daria Sîrotean, originară din Ocnița. Din datele pe care le deținem, în ultimul an, aceasta nu a fost în Federația Rusă și nu putea real să facă lista moldovenilor care se află acolo și solicită înregistrarea prealabilă pentru a vota la prezidențialele din 1 noiembrie.
Am identificat profilurile tinerei pe mai multe rețele de socializare. Există puține indicii că aceasta are vreo legătură cu PSRM. Pe Odnoklasnikisunt poze care atestă că sărbătorește așa-numita Zi a Victoriei pe 9 mai, elogiată de socialiști. Fata apare îmbrăcată într-o uniformă sovietică și cu panglica Sfântului Gheorghe în piept, posibil chiar în fața Președinției
Pe Facebook, Daria și-a actualizat fotografia de profil pe 3 mai, setându-și o ramă trimisă de pagina Partidului Socialiștilor cu „75 de ani de la Marea Victorie”.
Am încercat să o sunăm pe Daria pe un număr de mobil care i-ar aparține. Bărbatul care a răspuns la telefon a recunoscut că o cunoaște, dar ne-a zis că nu știe cum poate fi găsită.
I-am scris Dariei și pe rețelele de socializare, dar nu am primit niciun răspuns.
Cazuri similare de înregistrare prealabilă frauduloasă a alegătorilor în Rusia ne-au fost semnalate și de mai multe persoane care locuiesc în Occident. Victor Cociug este avocat și locuiește în Olanda. În dimineața zilei de 15 septembrie, adică azi,fiind în vacanță în Moldova, a încercat săse înregistreze online pe siteul CEC pentru a vota în Haga, Olanda, dar surpriză. A aflat că deja era înregistrat de 4 zile ca să voteze în Kursk, Rusia.
Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, susține că a auzit din presă despre aceste îngrijorări legate de fraudarea procesului de înregistrare prealabilă a alegătorilor în Rusia, dar probe concrete nu i-au fost prezentate, iar CEC nu are obligația de a verifica corectitudinea întocmirii acestor liste.
Dorin CIMIL, Președintele Comisiei Electorale Centrale: „CEC nu investighează modul în care au fost colectate semnăturile. Noi doar recepționăm cererile colective sau separate ale cetățenilor”.
Cutia Neagră: Dvs ziceți că CEC nu verifică. Ce risc există ca folosind informații neadevărate să luați decizii nu tocmai corecte?
Dorin CIMIL, Președintele Comisiei Electorale Centrale: „Dacă nu vor fi sesizări argumentate pe subiectul dat și nu va fi demonstrat faptul că semnăturile de pe aceste cereri nu aparțin persoanelor date, într-adevăr există riscul că noi vom luat în considerație aceste cereri la determinarea numărului de cereri pentru secțiile de vot. De aceea, în situația în care se depistează asemenea cazuri trebuie să existe sesizare pentru ca procuratura și organele Ministerului de Interne să examineze fiecare caz în parte”.
Cutia Neagră:: „Dl Cimil, dacă dvs spuneți că nu CEC verifică, dar cineva trebuie să verifice. Cine sunt cei care pot verifica?”
Dorin CIMIL, Președintele Comisiei Electorale Centrale:: „Noi putem oferi acces la aceste liste persoanelor care invocă că le-a fost încălcat un drept. Avem deja la această oră înregistrați și observatori care pot solicita listele și le pot verifica. Este incorect să spunem că CEC nu întreprindem acțiuni. Noi imediat verificăm datele și faptele din sesizări. Solicităm organelor de drept să fie verificate circumstanțele și luăm decizii pe acest segment. Este foarte important ca și societatea civilă să fie proactivă. Să vină cu solicitări, constatări și să demonstreze că este un început de fraudă”.
Solicitați să comenteze acuzațiile aduse lui Igor Dodon că ar încerca să fraudeze rezultatele viitoarelor alegeri, reprezentanții Președinției au declarat că acestea sunt „halucinații electorale”.
Potrivit siteului CEC, cele mai multe cereri prealabile de votare în Rusia au fost depuse pentru localitățile Moscova, Odințovo, Domodedovo, Cehov, Tula, Kursk, Kostroma, Voronej, Lipețk. În total, peste 5500 de înregistrări prealabile.
Preluat de la: Timpul.md