Bill Gates: Statele bogate vor depăşi pandemia COVID-19 în 2021

Fondatorul Microsoft Bill Gates, foarte implicat în lupta împotriva pandemiei covid-19 prin intermediul Fundaţiei Bill şi Melinda Gates, are încredere în apariţia ”la începutul anului viitor” a unui vaccin împotriva noului coronavirus, însă se teme că ţările în curs de dzvoltare nu vor putea beneficia foarte rapid de el.

El a avertizat marţi, la postul grancez RTL, cu privire la riscuri colaterale ale pandemiei covid-19 în ţările cele mai sărace, având în vedere o ”cădere liberă” a ratei vaccinării împotriva altor maladii, precum rujeola sau diareea.  

”Este o tragedie, este cu adevărat regretabil că nu ne-am putut pregăti de această pandemie”, apreciază Bill Gates, adăugând că ”toată lumea se grăbeşte acum să pună în circulaţie vaccinuri, dar am fi putut să fim mai bine pregătiţi”.  

Fondatorul Microsoft speră însă ca ”tratamente să apară foarte rapid”, mai ales un vaccin ”la începutul anului viitor”.  

”În 2021 vom putea depăşi boala cel puţin în ţările bogate”, apreciază el.   ”Există un anumit număr de vaccinuri în curs de realizare, iar unele dintre ele se vor dovedi eficiente. Arareori cinci laboratoare farmaceutice lucrează în acelaţi timp la acelaţi vaccin”, afirmă el.

Însă Bill Gates doreşte ca ”vaccinul să fie al tuturor, nu doar al ţărilor bogate”, scrie adevarul.ro.

”Emmanuel Macron a spus că Franţa va da dovadă de generozitate în faţa crizei mondiale. Trebuie ca acest lucru să se întâmple la scara planetei”, îndeamnă el.  

Bill Gates a prezentat, în linii mari, ”goalkeeper”-ii Fundaţiei sale, bilanţul în date alactivităţii acesteia în domeniul sănătăţii în ţările aflate în curs de dezvoltare.  

”De ani de zile, rata mortalităţii infantile şi malnutriţia scad” în ţările sărace, a explicat el.  

Însă, anul acesta, ”perturbarea economiei, a sistemului sănătăţii şi educaţiei” din aceste ţări a provocat ”pagube cu mult mai rele decât epidemia însăşi”, a adăugat el, dând ca exemplu continentul african.

”În Africa sunt mai puţini oameni care se vaccinează împotriva pneumoniei, diareei sau rujeolei, iar aceste boli câştigă teren anul acesta”, a subliniat el.  

Potrivit datelor ale, nivelul vaccinării în Africa a scăzut de la 81 la 74% anul acesta, iar ”toate progresele din ultimii 25 de ani au fost şterse”.  

Întrebat despre numeroasele ”fake news” care înfloresc pe reţele de socializare şi care-l desemnează drept creatorul covid-19, Bill Gates a explicat că ”provoacă frică ca un asemenea zvon să ajungă până pe reţele de socializare şi să deformeze adevărul”.  

”Noi muncim să salvăm vieţi”, a subliniat el, adăugând că ”n-ar trebui ca un asemenea zvon să împiedice oamenii să poarte mască sau să se vaccineze”.  

Bill Gates a evocat de asemenea profitul-record al giganţilor tehnologiei în timpul pandemiei covid-19 şi a apreciat că politicile fiscale ale Statelor Unite sunt prea slabe şi că Washingtonul ar putea ”corecta anumite inegalităţi” care se consolidează.  

”Inegalităţi imense au fost exacerbate de covid-19”, a conchis el. ”Copii nu mai vor să se ducă la şcoală, iar angajaţi la muncă, arunci când alţii muncesc de la distanţă”.  


Preluat de la: Publika.md