Epidemiologul Geza Molnar a explicat pentru Mediafax că pandemia în România este în platou, şi că evoluează în dinţi de fierăstrău, adică că numărul de cazuri noi fluctuează de la o zi la alta, fără creşteri bruşte.
Epidemiologul are un mesaj optimist. “Coronavirus este tot o viroză, tot respiratorie. Un ciclu epidemic pe orice teritoriu, trece în şase- opt săptămâni. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în China. A fost un număr mare de cazuri, după care lucrurile s-au liniştit. A trecut în Europa, Italia, Spania şi acolo a existat un număr mare de cazuri apoi a început să coboare”, a declarat Geza Molnar pentru Mediafax.
Potrivit specialiştilor virusul se plimbă de pe un teritoriu pe altul, îmbolnăveşte o parte a populaţiei, trăieşte câteva săptămâni, apoi trece pe un alt teritoriu.
“Virusul nu este sinucigaş. Nu o să îmbolnăvească toată populaţia pentru că atunci nu va mai avea unde să se transmită”, a mai declarat Geza Molnar.
“Mai avem cam o săptămână de urcat din punct de vedere al cazurilor cu COVID 19, apoi cred că lucrurile se vor mai linişti. În ultimele săptămâni la noi la spital a tot crescut numărul de îmbolnăviţi, dar gestionăm situaţia şi o avem sub control. Sigur, trebuie să fim atenţi că putem avea surprize”, a declarat Cătălin Mişarcă, directorul medical al Spitalul Judeţean din Braşov.
Virusul va rămâne în comunitate până la câţiva ani, însă nu va mai avea aceeaşi forţă.
“Probabil va fi precum virusul gripal, ca orice viroză respiratorie. Va reveni sezonier însă nu cu aceeaşi forţă şi nici cu aceeaşi transmisibilitate”, a mai declarat epidemiologul Geza Molnar.
În România, până duminică seara, s-au înregistrat 11.036 de cazuri de COVID-19, iar 619 persoane şi-au pierdut viaţa.
Preluat de la: Timpul.md