Chicu vrea alegeri anticipate. Premierul consideră că Parlamentul trebuie dizolvat

Prim-ministrul Ion Chicu consideră că Parlamentul trebuie dizolvat fără întârziere.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, premierul a scris că „oamenii responsabili din legislativul actual au rămas în minoritate”.  Mai mult, potrivit lui Chicu, „populismul este mai grav ca virusul și seceta”.

Joi şi vineri a avut loc prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de toamnă. Principalul subiect de pe ordinea de zi a fost proiectul de rectificare bugetară. Astfel, veniturile bugetului de stat s-au redus cu 649,5 milioane de lei până la nivelul de 37,2 miliarde de lei, iar cheltuielile au fost diminuate cu 1,8 miliarde de lei – până la 53,2 miliarde. Documentul a fost susţinut de 59 de deputaţi.


Preluat de la: Publika.md