Un nou val de restricții anti-COVID. Țările europene care au înăsprit măsurile pentru a limita răspândirea coronavirusului

Portugalia introduce noi reguli anti-COVID. Adunările mai mari de zece persoane sunt interzise şi se impun limite de socializare. E interzis şi consumul băuturilor alcoolice mai târziu de ora 20.00. În cele mai mari oraşe, Lisabona şi Porto, vor fi implementate reguli speciale, transmite digi24.ro.

Oamenii vor merge în ture la locul de muncă, transportul public va fi limitat, iar restaurantele şi cafenelele de lângă şcoli vor servi doar grupuri de maxim patru oamenil la masă, scrie Mediafax. Portughezii înţeleg riscurile, dar spun că nu pot trăi în panică şi vor să îşi continue viaţa. Cazurile de COVID din Portuglia au ajuns la un număr record, fiind peste 600 de infectări într-o zi.

„Suntem precauţi, purtăm mască, folosim dezinfectant, dar ar trebui să continuăm să ne trăim vieţile. Să ne izolăm nu e o soluţie, nu e o soluţie pentru sănătatea noastră mentală, aşa că trebuie să continuăm să trăim, în mod normal”, este de părere o localnică.

Şi Austria a ajuns la peste 500 de cazuri pe zi. Măsurile se înăspresc şi aici. Masca devine obligatorie în toate spaţiile interioare, iar numărul participanţilor la evenimente e limitat. Cancelarul Austriei spune că nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei.

„Ne aşteptăm să avem nevoie de aceste măsuri cel puţin pe perioada iernii. Şi nu putem promite că nu vom impune şi altele. Obiectivul e acela de a preveni carantina”, a declarat Sebastian Kurz, cancelarul Austriei.

Întâlnirile între prieteni sau familii vor fi interzise în Birmingham, al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, au declarat vineri autorităţile locale, în condiţiile în care epidemia ia amploare în toată ţara


Preluat de la: Publika.md