Câţiva tâlhari au intrat în locuinţa unei familii din Ecuador şi au început să o ameninţe pe tânăra care era acasă în acel moment. Din fericire, studenta participa atunci la o lecție online pe ZOOM, iar colegii ei au fost martori la cele întâmplate.
Chiar dacă sunetul era deconectat, cu ajutorul camerei video care era incluse colegii fetei au observat că necunoscuții au intrat în cameră şi au anunțat imediat profesorul, iar acesta a chemat poliția.
Potrivit presei străine, cei patru indivizi au furat computerul studentei.
Anchetatorii i-au identificat în scurt timp pe răufăcători și i-au reținut.
Poliţia urmează să stabilească toate circumstanţele acestui caz.
Preluat de la: Publika.md