Cântăreaţa şi actriţa belgiană Annie Cordy, interpretă a unor hituri precum ”Tata Yoyo” şi ”La bonne du curé”, a murit vineri, la vârsta de 92 de ani, lângă Cannes, în sudul Franţei, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
„A leşinat în jurul orei 18:00. Echipajul de prim-ajutor a sosit foarte repede, au încercat totul pentru a o salva”, a declarat nepoata ei Michele Lebon, care locuia cu ea de câţiva ani. „S-a stins din viaţă în câteva minute”, a spus ea.
Leonie Cooreman s-a născut la Laeken, cartier din Bruxelles, la 16 iunie 1928. „Franţa este ţara mea şi Belgia patria mea”, afirma ea.
Ea a debutat în orchestre interpretând cântece americane, înainte de a fi angajată ca vedetă principală a unor spectacole de cabaret la „Boeuf sur le Toit” din Bruxelles, apoi la Paris la „Lido” în 1950, unde a devenit Annie Cordy.
De la operete la comedii muzicale („La Route fleurie” cu Georges Guétary şi Bourvil, „Visa pour l’amour” cu Luis Mariano, „Hello Dolly”), trecând prin cântec, teatru, cinema şi filme de televiziune, Annie Cordy dă dovadă de un perfecţionism dus la extrem. Merge la repetiţii, în turnee, înregistrări de melodii şi platouri de cinema, într-un ritm impresionant.
Ea s-a dovedit a fi de asemenea o actriţă excelentă. După ce a debutat cu Sacha Guitry („Si Versailles m’ait conté”, 1953), Annie şi-a mişcat publicul cu roluri dramatice în „Le Passager de la pluie” de Rene Clement, „Le Chat” (Pierre Granier-Deferre) şi „La Rupture” (Claude Chabrol).
În 2015, ea a jucat rolul de bunică fugară în „Les souvenirs” în regia lui Jean-Paul Rouve.
Preluat de la: Publika.md