Un moldovean și-a cumpărat cu 300 de dolari un permis de conducere fals. Documentul, care ar fi eliberat de instituțiile de competență din regiunea transnistreană, a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Tudora.
Potrivit Poliției de Frontieră, tânărul de 22 de ani din Dubăsari, s-a prezentat pentru autorizarea trecerii frontierei moldo-ucrainene, fiind la volanul unui automobil, model Audi A6. În urma verificărilor actelor, s-a constatat că permisul de conducere al conaționalului este fals.
La audieri, moldoveanul a declarat că a încercat de trei ori să susțină proba teoretică la școala auto, însă nu a promovat examenele, fapt pentru care a recurs la ajutorul unui necunoscut. Astfel, contra a 300 de dolari, a obținut permisul de conducere în câteva ore.
Documentul fals a fost ridicat și transmis spre expertiză. Pe numele tânărului, care și-a continuat călătoria în calitate de pasager, a fost inițiată o cauză penală.
Preluat de la: Publika.md