Năstase condamnă trunchierea Declaraţiei de Independenţă de către Dodon: „Atentat la suveranitatea RM”

 

Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase susţine că trunchierea Declaraţiei de Independenţă care s-a făcut la ceremonia oficială din ziua de 27 august este un atentat la suveranitatea Republicii Moldova.

„În nume personal şi al Platformei DA calific această ingerinţă drept atentat la suveranitatea ţării obţinută prin sacrificiul eroilor în războiul de pe Nistru, la dreptul inalienabil al cetăţenilor de a-şi exprima liber voinţa şi la integritatea actelor istorice emise de Parlamentul Republicii Moldova, forul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului”, a spus Andrei Năstase în cadrul unui Live pe pagina sa de Facebook.

Liderul PPDA mai spune că vinovat este Igor Dodon are a încălcat grav Constituţia Republicii Moldova care, stipulează explicit că Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale.

„constatăm că prin acest act criminal produs în cadrul unei manifestaţii desfăşurate sub egida lui Igor Dodon a fost grav încălcată Constituţia Republicii Moldova care, stipulează explicit că Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, a mai spus Năstase.
 
http://tvrmoldova.md/ 


Preluat de la: Timpul.md