Şase persoane, dintre care şeful, adjunctul, contabilul şi alţi angajaţi ai administraţiei cimitirului Sfântul Lazăr din Chişinău, au fost reţinute astăzi de CNA şi procurorii anticorupţie. Reţinerile au avut loc în cadrul a peste 130 de cauze penale, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă, trafic de influenţă şi escrocherie, toate cele 6 persoane fiind bănuite că ar fi pretins sume ilegale de bani de la rudele răposaţilor, care urmau să obţină un loc de înhumare la cimitir.
Urmărirea penală a constatat funcţionarea unei scheme ilicite şi a stabilit rolul fiecărui membru al acesteia care, doar în 3 luni, ar fi încasat peste jumătate de milion de lei (623 000 de lei) venituri ilicite de la oameni, ca rezultat al faptelor infracţionale comise. Potrivit datelor anchetei, membrii grupului percepeau, în afară de taxa de stat pentru un loc de veci (1051 de lei ) plăţi suplimentare care se ridicau până la 5 000 sau 7 000 de lei. De asemenea, cei care voiau să rezerveze un loc la cimitir pentru familie sau rude, la fel trebuiau să plătească dublu faţă de taxa de stat de 4612 lei.
În această dimineaţă, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii pe 22 de adrese – la sediul administraţiei cimitirului „Sfântul Lazăr”, la domiciliile şi în birourile de serviciu ale bănuiţilor – şi au depistat probe relevante pentru dosar, inclusiv sume de bani, în diferită valută (în jur de 700 000 de lei).
Şase persoane au fost escortate la CNA pentru audieri şi urmează a fi plasate în izolator pentru 72 de ore.
Pe numele lor, au fost pornite cauze penale pentru escrocherie, trafic de influenţă, corupere activă şi pasivă, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare şi amenzi penale.
Preluat de la: Publika.md