„Maria România”, singura femeie care a doborât două recorduri mondiale: turul lumii pe jos și cel mai lung pașaport din lume

 

Maria Crâșmaru (Maria România) este prima femeie din lume care a doborât recordul mondial pentru cea mai lungă călătorie în jurul lumii, fără întrerupere și pentru cel mai lung pașaport din lume. Avea 49 de ani când a pornit în turul lumii, spune ea, fiind aleasă de Dumnezeu să facă asta. Timp de trei ani și cinci luni a străbătut 120 de țări, cu bagajul în spate, ducând mesaje de pace și prietenie tuturor ambasadelor și primăriilor din lume. A trăit și a văzut lucruri și experiențe pe care majoritatea dintre noi probabil că le vedem doar în filme și a făcut asta într-o epocă în care nu exista internet, nu erau tablete, telefoane mobile Facebook sau Instagram.

A scos o carte cu experiențele ei, un prim volum pe care scrie cu mare drag o dedicație celui care și-l dorește, iar pe mine m-a emoționat teribil când l-am deschis și i-am citit mesajul. acum lucrează la un al doilea volum pentru că ce a trăit ea acei ani în jurul lumii se poate povesti într-o viață.

Cine este Maria România, așa cum o numeau toți cei care o întâlneau, cum a ajuns să facă turul țării pe jos în perioada comunistă și ce a impulsionat-o să plece în jurul lumii, află în câteva minute de lectură. O poveste cum poate întâlnești o dată în viață.

Unde locuiți acum?

În Sighișoara. Mi-au plecat copiii în străinătate și nu avea sens să mai rămân în București. Așa că mi-am ales un oraș curat, aerisit, unde toate sunt aproape.

Dar sunteți legată de Sighișoara sau dacă mâine vi se pare un alt oraș mai potrivit, vă mutați acolo?

Mă duc oriunde îmi este bine

Călătorului îi stă bine cu drumul…

Un călător se simte bine oriunde ar fi el acasă. Eu oriunde am fost, întotdeauna spuneam: „mai stau puțin și mă duc acasă”. Fie că eram la ambasadă, fie la un muzeu, fie la un spectacol de teatru, pentru mine era acasă oriunde eram cazată și oriunde trebuia să ajung ca să-mi închei ziua.

sursa


Preluat de la: Timpul.md