Pe 29 august 1917, românii din Munții Pindului și-au proclamat independența față de greci. Proiect Avdhela, un demers care caută să readucă în memorie lupta românilor din sudul Dunării pentru recunoaștere națională, explică mai bine contextul istoric. Despre subiectul indepedenței Pindului puteți citi mai multe pe siteul dedicat acestui subiect.

„Începând cu luna august, dată fiind și situația de pe frontul din nordul Italiei, precum și tratativele cu noua putere greacă a lui Venizelos care a presat în repetate rânduri cartierul general italian spre a-i fi predată administrația zonelor din Masivul Pind, forțele italiene se retrag.
În vacumul de putere creat notabilitățile locale aromâne au proclamat la 29 august 1917 independența Pindului și protectoratul Italiei asupra zonei. S-a format tot atunci un comitet compus din 7 persoane: Dr. Demetru Diamandi, Ianaculi Dabura, Mihali Teguiani, Tache Nibi, Zicu Araia, Alcibiade Diamandi și Sterie Caragiani, cu rol decizonal, asemenea unui cvasi-guvern. Acest comitet provizoriu a trimis comisarului general al Italiei la Ianina, Francesco Fazzi următoarele: „Față de noua ocupațiune grecească, ce ne amenință, și care a fost inițiată la Abela prin acte de abuz de putere și de represalii, populația română din Pind, răsculată ca un singur om, și înaintea unor meetiguri impunătoare, a proclamat independența sa, sub protecțiunea Italiei”.

Temerile comitetului de la Samarina au fost anticipate încă din 7 iulie 1917, când după primele zile de ocupație italiană consulul Nuvolari trimitea din Ianina către Roma o telegramă arătând entuziasta primire făcută italienilor de către aromâni, dar și faptul că aceștia vor avea de suferit represalii din partea grecilor în cazul în care zona le va reveni celor din urmă, solicitând asigurări suplimentare. De altfel, evenimentul de la Samarina din 29 august (stil nou) nu mai era pe placul consulului italian ce solicită chiar el stoparea acțiunilor cu tentă politică. Atitudinea oficialului italian era desigur în concordanță cu noile instrucțiuni primite de la Roma și cu hotărârea luată de înalții oficiali italieni de a abandona regiunea. Luând act de noua stare de lucruri și consulul român a înțeles pericolul la care s-ar expune comunitățile aromâne dacă ar opune rezistență în fața iminentei reinstaurări a administrației grecești militare. Mincu a îndemnat la prudență, asigurând localnicii de intențiile pașnice ale grecilor, uzând de autoritatea sa și susținând că a primit garanții din partea autorităților elene.

După părăsirea italiană a Epirului de Sud situația aromânilor implicați în manifestațiile politice din Pind a devenit extrem de critică. Consulul român de la Ianina a obținut prin intermediul diplomaților italieni garanții formale de la guvernul elen că nu se vor întrebuința represalii asupra aromânilor. Autoritățile elene urmau a fi controlate de emisari diplomatici italieni ce vor fi trimiși în principalele localități aromâne din Pind. Însuși premierul Venizelos declara că nimeni nu va avea de suferit.
La 7 septembrie 1917, trupele grecești au intrat în Samarina. De îndată, autoritățile elene au trecut la acțiuni de represalii, amnistia generală promisă nefiind acordată. În fața persecuțiilor, aromânii refugiați nu s-au mai putut reîntoarce în comunele de origine. Alcibiade Diamandi alături de alți notabili aromâni pindeni au ales să rămână la Arghirocastro (Albania), încercând să formeze la scurt timp o delegație albano-aromână care să poată pleda în plan internațional cauza unei autonomii largi pentru ținuturile locuite de urmașii romanității orientale din părțile masivului Pind. La fața locului noua administrație greacă nu s-a dezmințit însă, aplicând localnicilor aromâni un regim marcat de arestări, maltratări, violențe și amenințări. Nu întâmplător, notabilii au fost primii care au căzut victime procedurilor de instaurare a noii oblăduiri.

Primarul de Avdela, Ghiți Caragiani a fost maltratat în public de către ofițerul de jandarmi Constantulis ce avertiza populația locală că „pe viitor le este interzis a se mai declara români”. O altă practică de a semăna dezbinare în sânul fiecărei localități era aceea a încurajării de către autorități a „cetățenilor fideli” de a nu își mai plăti datoriile către cei care se declaraseră români și astfel a-i ruina economic. În ciuda eforturilor făcute de agenții italieni ori de diplomatul român acreditat la Ianina (ocupată de forțele elene din 22 septembrie), soarta comunităților aromâne era conform rapoartelor diplomatice „dezastruoasă”. Tot atunci a fost remis un memoriu către italieni în care au fost reclamate multiplele persecuții întâmplate în regiune. Actul era semnat de numeroși notabili aromâni”
 

Preluat de la: Timpul.md