Europa, lovită de un val de concedieri! Milioane de angajaţi riscă să rămână fără locuri de muncă

Europa riscă să fie lovită de un adevărat tsunami al concedierilor. Cel puţin asta arată un studiu efectuat de The New York Times. Până la 59 de milioane de angajaţi riscă să fie disponibilizaţi, să le fie reduse remunerările sau programul de muncă. Pericolul îi vizează, în special, pe cei care activează în comerţ sau în domeniul transporturilor.

The New York Times subliniază că guvernele europene vor înceta să mai acorde ajutoare companiilor aflate în declin. Acestea, la rândul lor, vor face remanieri pentru a reduce din consecinţele colapsului.

Până acum, ajutoarele de la stat au amânat acest proces. În aceste condiţii, Nissan a anunţat că va tăia în jur de 22 de mii de locuri de muncă, majoritatea în Europa. Urmează să fie disponibilizat un număr similar de angajaţi în cadrul unor companii aeriene. Peste câteva săptămâni vor fi eliberaţi din funcţii cel puţin 15 mii de angajaţi din comerţ, dar şi în jur de 10 mii de oameni care îşi fac munca în birouri.

Banca Centrală Europeană a anunţat săptămâna trecută că rata şomajului va creşte şi se va menţine ridicată, chiar dacă economiile statelor europene se vor redresa după pandemie. La rândul său, Comisia Europeană anticipează un declin al economiei cu 8,3 procente. Numai în Franţa, Italia sau Spania ar putea scădea cu 10 procente. Revenirea la stadiul pre-pandemic ar putea fi abia în 2025.


Preluat de la: Publika.md