Facebook a creat o aplicație care ar putea concura cu ZOOM, lider după numărul de descărcări efectuate de clienţii care au nevoie de videoconferințe. Noul Messenger Rooms va putea fi folosit chiar și de persoane care nu au un cont facebook.
În plus, conversațiile vor fi gratuite, indiferent de durata acestora, spre deosebire de ZOOM care percepe taxe dacă ședința depășește 40 de minute.
Până la 50 de persoane vor putea participa la conferințele organizate pe Messenger Rooms, de 2 ori mai puţin decât poate reuni ZOOM. Cel care inițiază o ședință video poate accepta sau elimina persoane într-o conversație.
Aplicația Messenger Rooms va permite partajarea înregistrărilor video pe profilul participanților, în grupurile rețelei sau la secțiunea evenimente. Ideea de a crea un astfel de serviciu a apărut după ce Facebook a raportat că, în perioada crizei pandemice, apelurile video și audio prin intermediul platformei s-au dublat.
Preluat de la: Publika.md