În ultima vreme au apărut trei iniţiative de revizuire a Constituţiei, venite din partea unor lideri politici contestaţi: Igor Dodon (Republica Moldova), Boyko Borisov (Bulgaria), Alexander Lukaşenko (Belarus).

Constituţiile acestor ţări au în comun faptul că au au fost adoptate la începutul tranziţiei spre democraţie: Bulgaria (1991), Belarus şi Republica Moldova (1994). De atunci şi până acum, modificările acestor Constituţii nu au fost de substanţă (cazul Republicii Moldova este totuşi aparte în acest context).

Mai există o asemănare între aceste Constituţii: fiind vorba de ţări foste comuniste, elita politică locală şi experţii internaţionali care au avut o contribuţie la redactarea acestora au avut drept scop principal instituirea unor mecanisme prin care deţinătorii puterii să nu poată abuza de aceasta. La câteva decenii după acel moment, constatăm că în unele ţări foste comuniste acest raţionament a produs rezultate, în timp ce în altele s-a produs exact contrariul: au apărut lideri politici care au putut sau cel puţin au dorit să abuzeze de poziţia în care au ajuns. Temerea iniţială se referea la şefii de stat; cazul Bulgariei ne arată însă că şi într-un regim parlamentar primul – ministru poate căpăta şi exercita puteri pe care formal nu ar trebui să le deţină.

Toţi aceşti lideri politici doresc consolidarea puterii prin renunţarea la filozofia care a stat la baza tranziţiei de la comunism la democraţie. Borisov şi Lukaşenko cunosc foarte bine cum s-a produs această tranziţie şi ce rol a avut noua Constituţie în consolidarea unui regim de checks and balances între puteri. După ce Dodon şi Lukaşenko au erodat instituţiile şi au pervertit raporturile de echilibru dintre acestea, tot aceştia doresc în acest moment să afirme că, tocmai datorită unui presupus blocaj între instituţii, ar trebui revizuită Constituţia. Altfel spus, cel care crează blocajul este primul care se plânge de existenţa lui, identifică intenţionat greşit cauzele şi acţionează pentru eliminarea acestor presupuse cauze. Este de fapt mecanismul clasic prin care cei aflaţi la putere au transformat o democraţie într-un regim autoritar: dobândirea în mod informal de mai multe puteri, urmată de formalizarea abuzului prin revizuirea Constituţiei.

Vom analiza în prima parte cazul Republicii Moldova.

La data de 29 iulie Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a a semnat un Decret privind crearea unei Comisii pentru reforma constituțională.

Mandatul acestei Comisii este de a analiza următoarele aspecte:

blocajele constituționale din perioada 2014 – 2020 în relațiile Președinte – Guvern -Parlament;
problemele traseismului politic, care a dezechilibrat ani la rând funcționalitatea Parlamentului și Guvernului și a distorsionat rezultatele și voința electoratului, expusă în cadrul alegerilor parlamentare din anii 2010, 2014, 2019;
inițiativele unor forțe politice și obștești privind reducerea numărului de deputați;
problemele de securitate națională, create de funcționarii de rang înalt cu dubla cetățenie;
necesitatea introducerii în Constituție a prevederilor privind politica externă echilibrată a statului moldovenesc;
inițiativele obștești privind oportunitatea omiterii din Constituție a stipulărilor, care prevăd posibilitatea lichidării statului prin intermediul referendumului:
necesitatea concretizării atribuțiilor și statutului Curții Constituționale, Consiliului Superior al Magistraturii;
necesitatea redactării și concretizării unor prevederi din Constituție, revizuirii unui set de hotărâri ale Curții Constituționale care au depășit câmpul constituțional și/sau care au depășit limitele de competență constituțională a Curții.
Iniţiativa revizuirii Constitiţiei Republicii Moldova aparţine, potrivit art. 141, alin. 1:

a) unui număr de cel puţin 200000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Cetăţeni care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative;

b) unui număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament;

c) Guvernului.

Iniţiativa Preşedintelui Dodon nu se suprapune peste niciuna din aceste ipoteze. Ea are în vedere ca Guvernul sau un număr de deputaţi să îşi însuşească de fapt concluziile Comisiei recent înfiinţate.

Produsul final al acestei Comisii nu va fi constrângător pentru parlamentari sau pentru Guvern dacă se va merge mai departe cu modelul de revizuire a Constituţiei. Proiectul concret de revizuire va putea integra o parte sau toate concluziile Comisiei.

Nu este exclus ca Igor Dodon să se fi inspirat din experienţa României unde o Comisie de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România a fost înfiinţată în 2009. Ulterior Guvernul a iniţiat în 2011 un proiect de revizuire a Constituţiei pe care l-a înaintat Parlamentului, un proiect care integra doar parţial recomandările Comisiei.

Comisia va avea la dispoziţie 12 luni, ceea ce înseamnă că raportul final va fi făcut public după alegerea noului Preşedinte al Republicii Moldova. Dacă va fi reales, Igor Dodon va merge mai departe cu acest proiect, cu condiţia ca un guvern în jurul PSRM să rămână la putere. Dacă nu va fi ales, raportul final al Comisiei nu va fi, mai mult ca sigur, transpus într-un proiect de revizuire a Constituţiei. Presupunând însă că va fi ales un alt Preşedinte, acesta va avea dificultăţi în a opri activitatea Comisiei (iar PSRM din opoziţie ar declara că nu se vrea un avans în direcţia statului de drept).

Mandatul acestei Comisii se referă la blocajele dintre puterile statului. Deocamdată, nu ştim ce model va propune Comisia. Pe data de 7 august, preşedintele acestei Comisii, Dumitru Pulbere, a acordat un interviu postului de radio Europa Liberă şi a afirmat că va studia trei modele: cel francez, cel din Cehia şi cel spaniol. Referitor la ultimul model a adăugat “ei au problema cu Catalonia, cum avem şi noi cu Transnistria”. Desigur, problema organizării puterilor în teritoriu, a modelelor de autonomie, nu are legătură cu tipul de regim politic dar este interesant cum a fost dat un exemplu de regim parlamentar (cel spaniol), în acelaşi context cu un regim semi-prezidenţial (cel francez). Preşedintele Comisiei a dat astfel 3 exemple care au foarte puţine în comun: un regim semi-prezidenţial şi două regimuri parlamentare, din care unul este monarhie, iar celălalt republică. Apare desigur întrebarea: dacă încă de la început există o asemenea confuzie la nivelul acestei Comisii, va reuşi oare să ofere un model alternativ la “blocajul” între puterile statului, invocat în mandatul Comisiei?

Nu cumva de fapt cel mai important aspect pe care va trebui să îl clarifice această Comisie se referă la “inițiativele obștești privind oportunitatea omiterii din Constituție a stipulărilor, care prevăd posibilitatea lichidării statului prin intermediul referendumului”?

De fapt, Igor Dodon doreşte ca prin această revizuire orice iniţiativă cetăţenească prin care s-ar dori eventual modificarea art. 142, alin. 1 din Constituţie potrivit căruia “Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale” să nu mai poată fi concretizată. Mai concret, dacă la un moment dat va exista voinţa de reunificare cu România dar iniţiatorii acestui demers nu ar avea siguranţa că un referendum va aproba reunificarea, aceştia nu vor putea să revizuiască în sensul dorit Constituţia. O astfel de gândire are ca scop asigurarea unor prevederi suplimentare faţă de cele existente care oricum sunt extrem de constrângătoare.

Igor Dodon a omis însă un aspect fundamental: dreptul cetăţenilor de a iniţia revizuirea Constituţiei este garantat, după cum am văzut, de art, 141, alin. 1, lit. a). Este un drept fundamental, iar potrivit art. 142, alin. 2, nicio revizuire nu poate afecta drepturile fundamentale ale cetăţenilor Republicii Moldova.

Altfel spus, dacă Comisia va respecta mandatul stabilit de Preşedintele Dodon şi va propune limitarea iniţiativelor detăţeneşti de revizuire a Constituţiei, iar un proiect de revizuire iniţiat de Guvern sau de parlamentari va prelua o asemenea idee, Curtea Constituţională va declara că aceasta încalcă limitele revizuirii şi întregul proces de revizuire se va opri. Comisia de la Veneţia va avea aceeaşi poziţie.

Igor Dodon nu îşi doreşte cu adevărat revizuirea Constituţiei Republicii Moldova. Înfiinţarea Comisiei a fost mai degrabă o încercare de a reconfigura agenda publică. În realitate, actuala situaţie în care Curtea Constituţională poate decide orice, oricând şi oricum convine foarte mult lui Igor Dodon. Prin faptul că mandatul Comisiei se referă şi la atribuţiile Curţii Constituţionale, Dodon a dorit să transmită un mesaj politic: până la apariţia oficială a propunerilor Comisiei, în funcţie de deciziile pe care Curtea Constituţională le va lua, se va decide şi dacă atribuţiile acestei instituţii vor fi restrânse dau, dimpotrivă întărite. De fapt, prin iniţiativa revizuirii, “sabia lui Damocles” este pusă deasupra tuturor instituţiilor care ar putea limita exercitarea puterii de către Igor Dodon.

RADU CARP / https://www.contributors.ro/ 
 

Preluat de la: Timpul.md