Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței miercuri, 19 august, lista câștigătorilor Premiului Național din ediția 2020. Personalitățile cu cele mai remarcabile realizări vor fi premiate cu câte 100 de mii de lei.
În acest an, cele mai multe premii, șase la număr, au fost acordate specialiștilor din sectorul medical care au demonstrat performanțe și devotament meseriei în lupta cu virusul Covid-19.
Astfel, Premiul Național a fost acordat pentru autorii lucrărilor: „Abordări inovative în managementul pacienților critici Covid-19 spitalizați în Institutul de Medicină Urgentă”; „Biotehnologii inovativ în profilaxia și ameliorarea sănătății populației” și „Contribuții la diagnosticul, tratamentul și instituirea unui management clinic eficient în bolile infecțioase emergente”.
La aceeași categorie, în semn de recunoștință și apreciere, au fost acordate premii pentru 3 colective medicale. Astfel, a fost nominalizat Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul Covid-19 Chișinău”, Asociația Medicală Teritorială Buiucani precum și Spitalul Clini de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
În domeniul culturii au fost acordate cinci premii și anume: profesorului universitare, membru corespondent, Constantin Gaindric pentru rezultate remarcabile în domeniul matematicii și informaticii; compozitorului Anatolie Chiriac, pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea artei muzicale naționale.
Un alt premiant al domeniului culturii este pictorul Andrei Mudrea pentru merite deosebite în creație și promovarea culturii naționale. Opera Omnia i-a adus titlul de laureați pentru poetul Ion Hadârcă și actorul Boris Bechet.
De asemenea, Premiul Național a fost oferit echipei de producție a filmului documentar „Siberia din oase”.
Premiul Național în domeniul sportului a fost acordat antrenorului de lupte greco-romane, Cucul Mihail, pentru contribuție substanțială la promovarea valorilor olimpice și a imaginii țării.
Premiul Național se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.
Preluat de la: Publika.md