Un asteroid a trecut la mai puțin de 3.000 de km de Pământ, cel mai apropiat depistat vreodată, iar astronomii n-aveau idee de existența sa

 

Un asteroid de dimensiunea unei mașini a trecut la 2.950 de kilometri de Pământ duminică, cel mai apropiat înregistrat vreodată potrivit vânătorilor de asteroizi și catalogului creat de Observatorul Astronomic Sormano din Italia, relatează Business Insider.

Datorită dimensiunii sale, bucata de rocă spațială nu ar fi reprezentat niciun pericol dacă ar fi intrat în coliziune cu planeta noastră însă i-a îngrijorat pe astronomi deoarece nu aveau nicio idee că aceasta există înainte să treacă de Pământ.

„Asteroidul s-a apropiat nedetectat din direcția Soarelui”, a afirmat Paul Chodas, directorul Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului din cadrul NASA, adăugând că „nu l-am văzut venind”.

Obiectul a fost observat pentru prima oară de către Observatorul Palomar din California la șase ore după ce a trecut de Terra, Chodas confirmând natura-record a evenimentului:

„Trecerea apropiată de duminică este cea mai apropiată înregistrată vreodată dacă nu luăm în calcul câțiva asteroizi cunoscuți care au lovit de fapt planeta noastră”, a declarat acesta.

NASA a depistat doar o fracție a obiectelor din apropierea Pământului (NEO) precum acesta deoarece multe nu trec prin raza vizuală a unui telescop iar unele i-au luat prin surprindere pe oamenii de știință în ultimii ani.

După standardele rocilor spațiale, asteroidul de duminică denumit 2020 QG nu a fost prea periculos. Observațiile sugerează că obiectul ar avea între 2 și 5,5 metri lățime – undeva între dimensiunea unei mașini mici și a unei furgonete.

Dar chiar dacă ar fi înspre limita superioară a estimării și ar fi alcătuit din fier dens (majoritatea asteroizilor sunt formați din roci), doar bucăți mici din asteroid ar fi ajuns la sol, potrivit simulatorului „Impact Earth” de la Universitatea Purdue din SUA și a Colegiului Imperial din Londra.

Un asemenea asteroid ar fi explodat în atmosferă, creând o minge de foc și o deflagrație în aer echivalentă cu una obținută prin detonarea câtorva zeci de kilotone de TNT, similară cu cea creată de cele două bombe atomice lansate de Statele Unite asupra Japoniei în 1945.

Însă deflagrația ar fi avut loc la câțiva kilometri deasupra Pământului astfel că pentru persoanele de la sol nu ar fi sunat mai tare decât o zonă de trafic aglomerat. Dar acest lucru nu face descoperirea mai puțin neliniștitoare deoarece nu e nevoie de un asteroid uriaș pentru a crea mari probleme.

Asteroidul cu o lățime de aproximativ 20 de metri care a explodat fără avertisment deasupra orașului Celeabinsk din Rusia în februarie 2013 a creat o deflagrație în aer echivalentă cu detonarea a 500 de kilotone de TNT – o energie similară cu cea a 30 de bombe nucleare precum cea de la Hiroshima.

Explozia, care a început la aproximativ 20 de kilometri deasupra Pământului, a creat o undă de șoc care a spart geamuri în șase orașe din Rusia și rănit în jur de 1.500 de persoane.
 


Preluat de la: Timpul.md