În vârstă de 31 de ani, britanica Britni Church a recunoscut că nu a crezut niciodată că va avea o familie mare, dar își dorește mai mulți copii, cel puțin 15. În prezent este mama a 11 copii, notează Mirror, citat de libertatea.ro.
Britni Church vrea să-și pună ”planul” în aplicare, chiar dacă, până acum, a petrecut aproape un deceniu din viața ei fiind însărcinată. Tânăra, împreună cu cel de-al doilea soț, Chris Churc, cheltuie 230 de lire sterline pe săptămână la cumpărături pentru cei mici. Pe listă se află cinci cutii de cereale, 66 de cutii de lapte și 600 de scutece.
”Nu cred că voi avea vreodată mai mult de 15 copii, dar nici înainte nu am crezut că voi avea 11 copii. Speram că voi mai avea maximum patru copii”, a precizat Britni Church. ”Nu simt că am mulți copii”, a adăugat femeia care a avut primul ei copil, Crizman, la 15 ani, cu primul soț. Cei doi vor mai avea încă patru copii, înainte de despărțirea din 2010: Jordan, 14 ani, Caleb, 13, Jace, 12 și Cadence, 10 ani.
În 2012, în mod neașteptat, a rămas însărcinată cu al șaselea copil, Jesalyn. Și-a petrecut trei ani crescându-și singură copiii, înainte de a-l întâlni pe soț, Chris. Cuplul are cinci copii: Silas, 5 ani, Christopher, 3 ani și jumătate și tripleții Oliver, Asher și Abel, născuți în iunie 2019.
Preluat de la: Publika.md