Pompierii de la Căuşeni pot interveni la lichidarea incendiilor inclusiv cu… motocicleta. Vehiculul cu ataş, produs în 1981, a fost restabilit în totalitate de angajaţi, vopsit şi dotat cu utilaj de intervenţie.
Pompierii din Căuşeni au fost alertaţi, după ce o pădure din apropierea oraşului a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, nu este vorba despre un caz real, ci doar e un exerciţiu de simulare. Aşa că angajaţii au profitat de ocazie pentru ne demonstra în practică toate capacităţile motocicletei reutilate.
Motocicleta este prevăzută cu două locuri şi este dotată cu o pompă, care poate aduna până la 800 de litri de apă pe minut.
„De exemplu, într-o pădure, arde un incendiu. Este un iaz în pădure. Automobilul nu poate să intre până la iaz în pădure ca să se alimenteze cu apă, te duci cu motocicleta”.
Vehiculul, vechi de aproape 30 de ani, a fost adus cu evacuatorul de la Bălţi, acolo unde era folosit de pompieri în campanii de prevenire a incendiilor, dar şi pentru inspectarea terenurilor agricole în perioada secerişului. Timp de un an, motocicleta care urma să ajungă la fier uzat, a fost restaurată şi dotată cu echipament de intervenţie. Toate lucrările au fost efectuate de pompierii şi salvatorii de la Căuşeni, care ajustau detaliile atunci când nu aveau de stins incendii.
„A fost desfăcută de tot, şi asamblată din nou. Toate piesele au fost curăţate şi vopsite. Le-am dat acest luci frumos să fie”.
Aproape toate piesele au fost donate de angajaţi, aşa că s-a cheltuit o sumă neînsemată pentru reutilarea motocicletei.
„Direcţia a procurat cauciucuri noi, deoarece acelea erau vechi, acumulator nou. Motopompa a fost făcută din două, sau trei motopompe din diferite piese. Unele piese chiar le-am produs noi, deoarece motopompa are aproape 40 de ani”, a afirmat şeful direcţiei Situaţii Excepţionale Căuşeni, Ghenadie Cuciuc.
Pompierii de la Căuşeni spun că au pregătit motocicleta mai mult pentru expoziţii, însă nu exclud faptul că o vor folosi şi în timpul intervenţiilor. Piesa unicat este singura din dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Preluat de la: Publika.md